Poezie FĂ-MI DOAMNE, INIMA!

FĂ-MI, DOAMNE, INIMA!



Fă-mi, Doamne, inima curată

Şi fără nici-un gând murdar

Ca o grădină-nmiresmată

Aşa cum n-a fost niciodată

Tu să domneşti în ea prin har.



Fă-mi, Doamne, inima vitează

Să n-aibă frică de duşman,

Ca un străjer să fie trează

În miez de noapte şi-n amiază

Să-nfrunte-n rugi pe cel viclean.



Fă-mi duhul liber de povară

Ca porumbelul către zări.

Fie-mi dorinţa primăvară

Şi gândul meu o piatră rară

Pe-a veşniciilor cărări.



Fă-mi inima mai primitoare.

Iubind după modelul Tău

Eu să trăiesc plin de-ndurare,

Să dărui binecuvântare

Chiar şi acelor ce-mi fac rău.



Fă-mi, Doamne, inima mai bună

Când mă ţintesc săgeţi de foc

Pe cerul meu plin de furtună

În care norii se adună

Cu fărdelegea la un loc.



Balsam să-mi fie rugăciunea

Să cresc prin ea în caracter.

Să văd atunci prin har minunea

Care sădeşte-nţelepciunea

În toţi acei care Ţi-o cer.