Poezie SINAIUL ŞI FERICIRILE

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 70
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/7571-sinaiul-i-fericirile]SINAIUL ŞI FERICIRILE[/url]

SINAIUL ŞI FERICIRILE



Pe-un munte-ai dat Tu Legea veche,

Cu tunete în loc de grai.

Dar mulţi evrei n-aveau ureche

S-asculte-n Muntele Sinai

Preceptele desăvârşirii

Ce Te împodobesc deplin

Şi armonia mântuirii

Cu numele de „Da şi-Amin”.



Înspăimântându-l deci decorul

Apocaliptic de atunci

Ceru astfel întreg poporul

Să dai eternele porunci

Prin Moise ce primea cuvântul

Şi-l transmitea cu-acelaşi dor.

Iar Tu Iehova Cel Preasfântul

Ai împlinit dorinţa lor.



*

Dar după veacurile toate

Te-ai arătat cu-acelaşi gând

Şi-ai vrut ca toţi să Te asculte

Şi-apoi să stea cu Tine-n rând.

Tu să le-aşezi în inimi viersul

Cu-al dragostei de sus poem

Ce-mpodobit-a Universul

Când Te-ai născut în Betleem.



Te-ai înălţat din nou pe-un munte.

Acum purtai un chip de Om,

Vrând către noi să faci o punte

Mai mult ca-n Deuteronom.

Prin dulci cuvinte de iubire,

De har, de-alin pentru dureri,

Tu-aşezi în inimi fericire

Cu tot atâtea mângâieri.



**

Veniţi voi, toţi, din lumea largă

La Domnul care vrea oricui

Păcatele să i le şteargă

Prin Jertfa şi prin harul Lui.

Să vă îmbrace-n alte haine

Şi să vă dea alt caracter.



Şi gânduri noi să vă destaine

Să fiţi mai pregătiţi de Cer.



Şi să cunoaşteţi fericirea

Şi altora s-o daţi mereu,

Oricând vă va purta iubirea

De oameni şi de Dumnezeu

Spre culmi de rugă neatinse

Dar şi de trai desăvârşit,

Spre zări ce nu pot fi cuprinse

Căci se ascund în Infinit.



Veniţi, veniţi, urcaţi pe munte

Ca să primiţi noi bucurii!

Veniţi voi, tâmplele cărunte,

Şi voi, nevinovaţi copii!

Veniţi cât Duhul Se oferă

Să vă înalţe tot mai sus,

Mai sus de nori, de atmosferă,

Spre Dumnezeu şi spre Isus!





















SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie SINAIUL ŞI FERICIRILE | Salvatorul.ro
meniu prim
Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint!