Poezie O SĂ-ŢI PARĂ RĂU

O SĂ-ŢI PARĂ RĂU



O să-ţi pară rău odată

Pe-ale vieţii căi umblând

Pentru floarea scuturată

Pentru pasărea vânată

Cu al lăcomiei gând.



O să-ţi pară rău, ştiu bine,

După-al tinereţii vis,

După razele senine

Care n-au găsit la tine

Liniştea din Paradis.



O să-ţi pară rău de anii

Ce s-au stins ca un suspin

Cu zadarnice strădanii,

Cu uitatele Betanii

Ce s-au dus şi nu mai vin.



O să-ţi pară rău de paşii

Rătăciţi pe-o cale rea

Când ai stat în rând cu laşii

Ca Pilat şi ca sutaşii

Ce-au rostit osânda grea.



L-ai trimis şi tu la moarte

Pe al vieţii Domn ceresc.

Şi apoi ai stat departe

De-ai Săi fii, prin gând şi fapte

Care-n veci de veci vorbesc.



Tu L-ai pus la îndoială

Că-i primea şi pe tâlhari.

N-ai dorit a crucii şcoală,

Ci ai preferat cu fală

Viaţa de senzaţii tari.



O să-ţi pară rău de toate

Câte-aici ai risipit:

Frumuseţe, sănătate,

Şi hăinuţele curate

Care ţi s-au dăruit.



O să-ţi pară rău de viaţa

Cea trăită-n desfătări

Ce ţi-a dat în riduri faţa

Cu dispreţ pentru povaţa

Infinitei Îndurări.



Tu n-ai vrut s-auzi chemarea

Mielului ce S-a jertfit.

Ţi-ai urmat ursuz cărarea

Care ţi-a adus pierzarea

Ce nu are-n veac sfârşit.



O să plângi cândva Iubirea

Ce-a venit spre-a suferi.

Şi-ai să strigi cu toată firea:

„Iartă-mi Tu nelegiuirea!”,

Însă în zadar va fi.