Poezie ÎMPĂRĂŢIA (1)

ÎMPĂRĂŢIA



A coborât întâi o Piatră

Pe vechea lumii noastre vatră.

Dar nu prin mâna omenească

Ci prin puterea cea cerească.



Ea a lovit mândria lumii

Şi-a aruncat-o-n praful humii.

Crescând, ea s-a făcut un munte

În cursul vremilor cărunte.



Ascunde-n ea puterea sării

Pe plaiurile îndurării

În care inimi noi, smerite,

Bat pentru ceruri fericite.



Izvor de har şi de lumină

E-această-Mpărăţie plină

De cele mai măreţe visuri

Ce-nalţă poduri peste-abisuri.



Ea pare şi-azi neînsemnată

În lumea rea şi vinovată.

Dar va veni ceasul dreptăţii

În sfânta zi a Judecăţii.



În caracter ea pune roadă

Şi-l face-n lume ambasadă

De mărturie prin iubire,

Prin fapte de neprihănire.



În ea cel mic e cel mai mare

Prin dragoste şi ascultare.

Podoaba ei stă-n modestie,

În pace şi-n credincioşie.



În slava cea imaculată

Va reveni Isus odată

Să vadă lumea-Mpărăţia

Şi-n ea să-L afle pe Mesia.



Istoria va să se-ntoarcă

Ca şi-n vechime la o Arcă.

Cristos e Arca de salvare

Prin marea Lui răscumpărare:



„Veniţi, veniţi acum la Mine!”,

Ne strigă El din zări senine.

E-atât de-aproape-Mpărăţia!...

Primiţi-L grabnic pe Mesia!