Poezie SOBORUL

SOBORUL



Un sobor de multe gânduri

Mi-este inima din piept.

Ele zboară rânduri-rânduri

Şi din nou eu plâng şi-aştept.



Plâng de dorul revederii

Celui Sfânt şi adorat.

Solii Lui îmi sunt străjerii

Ce mereu curaj mi-au dat.



Unii nasc în mine teamă,

Alţii cel mai nalt avânt.

Dar prin ei un glas de mamă

Îl aud din cerul sfânt.



Mulţi mă-ndeamnă-n rugăciune

Să mă plec cu lacrimi chiar

Şi să cer înţelepciune

La al Domnului altar.



Să pricep vremea venirii

Fiului lui Dumnezeu,

Marea Zi a răsplătirii

Sfinţilor din Empireu.



Iar prin fapte şi cuvinte

Să-L vestesc pe Domnul viu

Să ţâşnească râuri sfinte

În al lumii trist pustiu.



Inimi reci să se deschidă

Prin al Duhului Sfânt foc

Şi-a păcatului obidă

Să dispară chiar pe loc.



Azi când vremurile-s grele,

Când din cer şi stele cad

Zeci de mii de duhuri rele

Noi să le gonim spre Iad.



În a vieţii grea răscruce

Dincolo de-al lumii nor

Biruinţa de pe cruce

Este Mielul salvator.



Învierea Lui ne poate

Ridica din mari nevoi.

Domnul sfânt e-al nostru Frate

Şi Păstor în vremi de-apoi.



*



În sobor de gânduri multe

Ce spre ceruri mă-nsoţesc,

Inima să Te asculte:

Asta, Doamne, mi-o doresc.



Tu să-mi dai călăuzirea

Gândurilor către cer

Ca să nu-Ţi înşel iubirea

Trăind fără caracter.