Poezie DARUL VIEŢII (1)Vizualizări: 105
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 09:03:11 BBCode: [url=/poezie/id/7601-darul-vie-ii-1]DARUL VIEŢII (1)[/url]
DARUL VIEŢII
Nu atât un nume bun
Ni s-a dat în astă lume,
Nume falnic de străbun...
Viaţa sfântă ni s-a dat
S-o trăim cu-adevărat,
Să se vadă-n noi anume
Darul cel nemeritat,
Raza dragostei curate
Care-a dat tot ce avea,
Şi-a jertfit tot ce se poate.
Nume bun mai pot avea
Mii de stele pe orbită.
Însă noi nu chip de stea
Am primit de-a pururea,
Ci o viaţă fericită
Ne-a fost de Isus menită.
Da, o viaţă din belşug
Izvorând din Înviere
Care cântă şi-n durere
De sub al dreptăţii jug.
Nu te-ntreb ce nume porţi
Şi nici cum îţi este faţa
Când apare dimineaţa.
Te-ai sculat însă din morţi
Pe când îţi bătea la porţi
Prinţul zărilor senine ?
L-ai primit cum se cuvine ?
Dacă nu, tu n-ai în tine
Viaţa Celui Răstignit,
Dorul dragostei depline
Care poate pe oricine
Azi să-l facă fericit.
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primO mare cantitate de talent este pierdută în lume din cauza absenței curajului. În fiecare zi dispar oameni a căror timiditate îi împiedică să facă un prim efort. ( Sydney Smith )