Poezie SPRE EMAUS (1)

SPRE EMAUS



Prima zi a săptămânii. Tot Ierusalimul ştie

că în zorii dimineţii s-a-ntâmplat o tragedie:

preoţii cei mai de seamă sunt răpuşi de indignare,

că nişte ostaşi netrebnici au fugit cu nepăsare,



de la locul lor de strajă ce era o criptă rece.

Dar mai trist e-un fapt sinistru ce pe toate le întrece:

Cel ce fuse pus acolo sub priviri îndurerate

nu mai este. Şi se spune ca e viu şi-i prin cetate.



Piatra mare-i răsturnată ... Ah!, ce tablouri funeste!

Toţi ostaşii plini de spaimă fug acum cu-această veste

la preoţii cei de seamă care fulgeră şi tună

împotriva învierii torpilând-o c-o minciună.



Tot Ierusalimul fierbe în aprinsele dispute.

Zboară veşti contradictorii spre înaltele redute

şi concluzii fără noimă de închipuiri deşarte,

ale celor cu ştiinţă şi-a mulţimii fără carte.

*

În aceeaşi zi, cu inimi frânte de prea multă întristare,

spre un sat doi buni prieteni se-ndreptau, la depărtare

numai de şaizeci de stadii de Ierusalim . Pe cale,

către satul lor, Emaus, coborau încet la vale.



Şi pe faţa lor umbrită poposeau priviri ciudate

tot vorbind cu-amărăciune despre cele întâmplate.

Dar pe când vorbirea curge ca un val ţâşnind din stâncă

un străin venea din urmă cu o mimică adâncă.



Şi mergând cu ei alături, deodată îi întreabă:

"Dar ce vorbe sunt acestea ?" Iar cei doi se-opresc degrabă

şi se uită, cu tristeţe, la străinul călător

care-n clipa-aceea pare, parcă, prea iscoditor.



Unul dintre ei, Cleopa, a-ngăimat printre suspine:

"Tu eşti singurul pe-aicea de nu ştii nimic, străine ?"

"Ce ?", insistă iarăşi omul, plin de curiozitate,

vrând să afle cât mai iute dureroasa noutate.



Iar cei doi îi spun cu jale: "Ce s-a întâmplat, în urmă

numai cu vreo două zile şi greu inima ne scurmă,

cu Isus din Galileea, tare-n fapte şi-n cuvinte,

înaintea tuturora şi-a cerescului Părinte ?!



Cum bătrânii şi-arhiereii, plini de ură ne-mpăcată,

toţi L-au condamnat la moarte sus pe crucea blestemată?!

Noi aveam nădejde vie în măreaţa izbăvire

a întregului Israel. Însă azi, ce grea mâhnire!,



e a treia zi, străine, de la trista întâmplare.

Dar nimic nu se mai vede, nicăieri nici-o schimbare.

Şi apoi să vezi minune ce ne umple de uimire:

la mormânt, în zori ajunse, vin femei să dea de ştire



cum că nu-I găsiră trupul ... însă că-ntr-o viziune

îngerii veniţi din slavă zic c-ar fi-nviat! Minune!

Unii, chiar din grupul nostru, auzind ciudata veste,

s-au dus la mormânt să vadă de-i aşa sau de-i poveste.



Au găsit cum spus-au ele dar, spre marea lor mirare,

n-au văzut pe-Nvăţătorul. Iată trista întâmplare."

Iar străinul le răspunde: "O, zăbavnici în credinţă

când e vorba de-ascultarea roditoare-n umilinţă!



Aţi uitat ce-au spus proorocii cum Cristos pe cruce moare ?

Voi nu credeţi în Scriptură ? N-aţi citit într-ânsa oare ?

Nu sunt scrise-aceste lucruri în Fiinţa Lui firavă,

când prin marea-I suferinţă El va reintra în slavă ?"



Şi-a-nceput pe îndelete să le-arate cele scrise,

de la Moise toţi proorocii şi-amănuntele prezise

cu privire la Mesia şi la moartea Lui pe cruce

care prin suprema Jertfă mântuire va aduce.



Când se-apropiau de satul încotro voiau să meargă

vru străinul să se ducă mai departe-n lumea largă.

Însă ei cu stăruinţă spre privirile blajine,

l-au rugat să nu mai plece: -"O, rămâi cu noi, mai bine!



Căci ziua e pe sfârşite şi seara încet coboară.

Nu pleca pe drum acuma! Umbra nopţii te-nfăşoară."

Şi în felu-acesta, iată, după multă insistenţă,

a rămas la ei străinul, care cu a lui prezenţă



răspândea miresme sfinte, cu fiori de cercetare,

alinând parcă durerea cu dojana-i simţitoare.

Dar pe când şedeau la masă, el ceru, în rugăciune,

binecuvântarea pâinii. Şi atunci, o, ce minune!,



ochii celor doi prieteni s-au deschis. Şi-astfel văzură,

că Acel ce-i însoţise şi-i plimbase prin Scriptură,

nu e Altul decât Domnul. O, ce bucurie mare!

Dar, spre marea lor surpriză, chiar atunci Isus dispare.



Şi-au zis unul către altul: - "Nu ardea în noi făclia

când ne deschidea Scriptura tălmăcindu-i profeţia ?!

Cum băteau a noastre inimi, când prea blânda Lui dojană,

ne-a ţinut pe drum de apă şi-n acelaşi timp de hrană ?!"



S-au sculat în mare grabă şi s-au dus atunci în noapte

spre Ierusalimul unde veştile zburau în şoapte.

Ucenicii laolaltă erau plini de bucurie,

pentru fericita veste, după cea mai grea urgie.



Izbucnesc acum cu toţii: - "A-nviat Stăpânul vieţii,

după cum chiar El ne-a spus-o şi-au tot scris de mult profeţii!

Simon L-a văzut pe Domnul şi chiar a vorbit cu Dânsul."

Tresăltaţi, voi toţi, aceia care azi vă umple plânsul!



Ce pană-ar putea descrie bucuria întâlnirii

celor doi cu ucenicii, toţi în culmea fericirii!

Ce sublimă bucurie dup-atâta întristare!

A-nviat Isus şi, iată, vine ca să-ţi dea iertare!



*

Şi s-au scurs atâtea veacuri de mărturisiri creştine,

şi s-au scris de-atunci istorii şi s-au construit destine.

Şi-au rămas pe gânduri duse multe minţi în frământare,

ca să afle adevărul despre-a Bibliei chemare.



Azi, când vânturi peste lume norii grei din nou i-adună

şi când fulgerele urii prevestesc marea furtună,

când talazurile mării se-nteţesc pe zi ce trece

şi când necredinţa creşte într-o lume-atât de rece,



tu ce dai 'napoi din luptă, doborât de întristare,

te opreşte-acum o clipă din cumplita-ţi frământare!

Poate şi tu, azi, creştine, ai pornit pe-aceeaşi cale:

ţi-ai pierdut de mult speranţa şi te tânguieşti cu jale.



Dar şi-n astfel de condiţii, când s-a dus orice speranţă,

când pe cale eşti prea singur şi lipsit de siguranţă,

chiar pe drumul tău, creştine, Regele măririi sfinte

vrea acum să staţi de vorbă, să-I spui dorul tău fierbinte.



Ochii tăi sunt plini de frică şi nu-L mai cunoşti, creştine,

însă El, cu-aceeaşi pace, Se apropie de tine.

Glasul Lui îţi dă povaţă. El îţi spune cu tărie

că tot ce azi ţi-se-ntâmplă, şi-ntristări şi bucurie,



toate-s în Scriptură scrise. Numai că tu, dragă frate,

plin de-atâta-ngrijorare, astăzi, le-ai uitat pe toate.

Iată, Domnu-i lângă tine; să-L pofteşti la tine-acasă!

Să-L primeşti cu bucurie şi să-I spui tot ce te-apasă!



El îţi leagă orice rană, schimbă inima bolnavă!

Da, e viu Mântuitorul şi S-a înălţat în slavă.

Să se-nalţe-n orice inimi pentru Domnul imn de glorii!

Maranata! El Se-ntoarce şi împrăştie toţi norii!