Poezie RUT (1)

RUT



Lovită grav în soarta vieţii,

o tânără din Moab pornea

la drum, în zorii dimineţii,

şi soacra ei o însoţea.



Rămase văduve-amândouă

unitu-s-au într-un destin,

călcând prin iarbă stropi de rouă,

sub bolta cerului senin.



În acel ceas de auroră

lor viaţa le părea un scrum.

De-aceea Orpa, altă noră,

spre ţara ei s-a-ntors din drum.



Mai mult de-amarul ei bătrână

Naomi, soacra, se opri

în Betleem, la o fântână

în miez canicular de zi.



Bând apa rece cristalină

ea şi lui Rut un vas i-a dat.

Şi-apoi c-un glas ce blând suspină

duios Naomi-a cuvântat:



"Cumnata ta s-a-ntors,vezi bine.

Te du, deci, la al tău popor.

Întoarce-te, nu sta cu mine,

căci sunt bătrână şi-am să mor!"



Dar Rut avea din cer credinţa.

"Nu sta de mine, i-a şoptit,

de azi eu îmi voi da silinţa

să te urmez pân-la sfârşit!



Şi Domnul de m-ar duce-oriunde,

tot plaiul tău va fi şi-al meu.

Doar moartea ne mai poate-ascunde,

chiar în acelaşi Dumnezeu."



*

Ce hotărâre minunată

rostită de atunci mereu!

Cum Rut o pronunţa odată

spre soacra ei - aşa şi eu



la Tine vin, dorind a-Ţi spune,

Isuse drag, al meu cuvânt:

"Te voi urma şi-n zile bune

şi-n zile rele pe pământ.



Şi ce-ar putea să ne despartă ?!

Necazuri, îngeri, stăpâniri ?

Fiinţe dintr-o lume moartă

sau moartea cu-ale ei priviri ?



Nimic din lume nu e-n stare

din ce sunt azi, din ce vor fi,

de dragostea-Ţi fără hotare,

Isuse, a ne despărţi.



Precum parfumul de sulfine

cu floarea lui e-un singur trunchi,

aşa unirea mea cu Tine

să fie, Doamne, pe genunchi!



Să-Ţi fiu mireasma Ta în lume,

prin Duhul Sfânt Tu-mi dă puteri,

să nalţ prin cânt divinu-Ţi Nume,

în astă lume de dureri.