Poezie CÂRTITORUL

CÂRTITORUL



Era o zi de toamnă rece, cu nouri negri sus pe cer.

Şi vântul pe câmpia tristă părea un călător stingher.

Plecaseră de mult cocorii şi rândunelele în zări.

Toţi pomii-şi scuturară frunza, zăceau petale pe cărări.



Şi câmpul fremăta de glasuri. Se aduna grâu-n hambar.

Şi zeci de şiruri de căruţe înaintau domol şi rar.

Un alt convoi de robi, pedeştri, venea în urmă pe-nserat.

Deodată liniştea se curmă. Se-aude-o voce de bărbat:



- "Grăbiţi-vă! Ne-apucă noaptea! Mai sunt atâtea de făcut!"

Pe-aripi de vânt plutea ecoul acestui ordin de temut.

Dar şi un murmur se-auzise din gura robilor sleiţi.

Din nou stăpânul se ascultă: - "Sunteţi aşa de obosiţi ?"



Şi în amurgul ce venise şi se-aşternea ca un suspin

se arătă o faţă aspră, cu nasul lung şi acvilin.

Convoiul se apropiase de vatra satului bătrân.

De pe izlaz venea-n rafale mirosul proaspătului fân.



Ajunşi în faţa unei case, ce semăna cu un castel,

stăpânul tânăr se opreşte şi robii toţi vin către el.

- "Goliţi căruţele degrabă de grâul strâns până acum!

Veniţi să vă luaţi şi plata şi-apoi vedeţi-vă de drum!"



Dar nu-şi sfârşise bine vorba când din căminul părintesc,

el cântec auzi şi jocuri. O, ce moment sărbătoresc ?!

Chemă un rob şi îl trimise să vadă ce s-a întâmplat.

Şi robu-acela îi răspunse: - "Fratele tău, cel ce-a plecat



de câţiva ani în lumea largă, s-a-ntors chiar astăzi înapoi!"

De-aceea azi e bucurie şi sărbătoare printre noi.

Vai, el era flămând şi-n zdrenţe şi obosit de câte-a tras!

Şi tatăl tău de fericire tăie viţelul cel mai gras."



Şi, într-o clipă, fiul mare, stăpânul falnic de pe-ogor,

se-nfierbântă într-o mânie, ca fulgerul trecând prin nor.

Şi nu voia să intre-n casă. Bătrânul tată, fericit

de-ntoarcerea neaşteptată a fiului său rătăcit,



veni afară ca să-i spună: - "De ce nu intri, fiul meu ?

Vino şi tu la bucuria ce ne-a trimis-o Dumnezeu!"

Dar fiul îmbufnat răspunse: - "Eu te slujesc de-atâţia ani

şi-alerg cu robii după mine prin gropi, prin spini, prin bolovani,



să-ţi strâng recolta în hambare şi să nu calc al tău cuvânt!

Şi mie, tată, niciodată un singur ied tu nu mi-ai frânt,

să mă petrec cu-ai mei prieteni, aşa cum mi se cuvenea,

ca să mai uit şi eu necazul şi truda vieţii mele grea.



Dar, când pe uşa casei tale intră acest fiu prea mişel,

tu l-ai primit cu bucurie şi i-ai tăiat chiar un viţel.

El te-a sfidat plecând în lume ca răzvrătiţii cei mai răi

şi ţi-a pătat adânc prestigiul, ce l-ai avut pe-aceste văi.



El ţi-a mâncat averi imense, cu desfrânatele femei.

Deci unde vezi acuma, tată, al bucuriilor temei ?"

Bătrânul tată îi răspunse: - "Ascultă-mă, o, fiul meu!

Tu totdeauna eşti cu mine. Şi tot ce vezi că azi am eu



în orice clipă-ţi aparţine. Deci, nu un ied ci zeci de zeci

eu ţi-aş fi dat cu bucurie. Dar tu ai vrut ca să petreci,

vai, după toate cele spuse, nu lângă-al vieţii mele dor,

ci-ai vrut să simţi în piept cu alţii al bucuriilor fior!



Dar trebuie, ca-n ziua-aceasta, să fim toţi veseli şi senini,

că s-a întors la noi acasă un fiu pierdut printre străini.

El era mort, fără viaţă. Dar iată-l între noi: e viu!

Era pierdut de multă vreme, dar astăzi l-am primit ca fiu!"

*

De câte ori şi noi asemeni nu am cârtit, când Harul Sfânt

se revărsa, ştergând păcate şi oferea un nou veşmânt

acelor fii ce-n astă lume au risipit mereu-mereu

şi-averea lor şi sănătatea şi L-au hulit pe Dumnezeu.



"O, Doamne Sfinte, cum se poate ?!, am zis atunci contrariaţi,

noi Te slujim de mult pe Tine, şi Tu ne faci cu-aceştia fraţi ?"

"Am dat o jertfă, ne-a zis Tatăl, şi pentru ei sus pe Calvar,

ca toti cei ce se-ntorc la Mine să afle dragoste şi har!"