Poezie Diferenţa zborului

Prin razele în scăpătare

Şi-n viziunile de stol

Soseşte toamna zburătoare

Cu aripioare ca simbol.



O forfotire se petrece

În spaţiul aglomerat

Că răcoreşte ploaia rece,

Idei că s-au înfierbântat.



Gornind cuvintelor sleite

Ce aspiraţii nu aud

Strigă cocoare răstignite

Pe zborul ducerii la sud.



Iar în pădurea de tăcere

Pe-alunecările de vânt

Frunzele prinse de cădere

Zdrobesc visarea de pământ.



Fug păsări de poemul iernii

Ce-a pune dragostei zăvor

Şi-şi risipesc arborii pene

Din toate aripile lor.



Învolbură înaripaţii

Opinii într-un iarmaroc

De la poveştile de spaţii

La basme fără de noroc.



Unii spre stele se ridică

Şi orizonturile-nving,

Iar alţii, zgribuliţi în frică,

Mătănii scârţâinde frâng.



Se despăţeşte-o toamnă-ntreagă

De la zenit până-n străfund

În cei cui Viaţa le e dragă

Şi-n cei de Viaţă ce s-ascund.



Primii în ceruri se înalţă

Şi, necătând la vijelii,

După Credinţa în Speranţă

Adună clipe de vecii.



Ceilalţi în spaimă de-nălţime

În spuma spuselor de jos

Îşi irosesc din prospeţime

În jalea fără de folos.



E echivocă-nţelepciunea

Târâtă-n jos, trăită-n sus:

Arată toţi amărăciunea

Înspre itineraru-opus.



Dar unul, însă, numai creşte,

Alţii din existenţă scad,

Oricine se îndreptăţeşte -

Că se înalţă ori decad...



Credinţa tuturor ni-i dată,

Iar poezia de culori

Ne-ncântă-n toamna-naripată...

Depinde încotro doar zbori!