Poezie INVIDIE

INVIDIE



Psalmul 73



Cât de bun e Dumnezeu

pentru omul care

e curat în orice greu

şi în încercare!



Dar era chiar să greşesc,

să-mi lunece paşii

când vedeam cum propăşesc

fericiţi vrăjmaşii.



De nimic nu-s tulburaţi

şi-s plini de grăsime.

Ei doar cu mândria-s fraţi

sus pe înălţime.



N-au parte de suferinţi.

Vorbesc cu-asuprire.

Lăcomesc după arginţi

prin gest şi privire.



Ei vorbesc de sus mereu.

Râd cu multă fală

şi nu ştiu de Dumnezeu.

Inima li-i goală.



Fuge lumea-n jurul lor

grabnic să-i asculte.

Şi zic oameni din popor:

"Ce persoane culte!"



Ditirambic, modern vers

limba lor se ştie.

Cine poate-n Univers

ca şi ei să fie ?



Ei gonesc pe munţi şi văi

cu solii de pace.

Iată cum sunt toţi cei răi:

suflete rapace.



Şi mi-am zis atunci plângând:

- Ce mi-e tot efortul

de-a-mi păstra curat prin gând

fapta mea şi portul ?!



Mâinile-n zadar îmi spăl

cu apă curată

când al necredinţei văl

veşnic mi se-arată.



N-aş putea să fiu ca ei

prin vorbiri alese.

Eu nu urlu printre lei

ca să am succese.



M-am gândit atât de mult

să prind raţiunea

vieţii cu al ei tumult!...

Dar, iată, minunea!



Când în Templu am intrat

am primit lumina

ce prin har m-a-nviorat

spre-a-mi cunoaşte vina.



Da, în lume uneori,

celor răi li-e bine.

Aşa sunt priviţi în zori,

în zile senine.



Doamne, Tu pe culmi i-aşezi,

le dai bucurie

să-i arunci apoi, să-i pierzi

pentru veşnicie!



Când lupta inima-n piept

cu amărăciunea

prin Cuvântul înţelept

am văzut minunea.



Orice-ar fi în viaţa mea,

eu rămân cu Tine.

Tu îmi eşti a vieţii Stea

când furtuna vine.



Când mă simt fugar, stingher,

fără fast şi nume,

eu Te am pe Tine-n cer

şi în astă lume.



Eu în nimeni nu găsesc

a vieţii plăcere.

Tu-mi eşti Domnul meu ceresc

care-mi dă putere.



Carnea mea şi trupul meu

pot să mi se piardă.

Dorul după cer mereu

pentru Domnul ardă.



Domnu-i partea mea de har

şi de moştenire.

Eu m-apropii de altar

plin de fericire.



El mă cheamă şi eu vin

cu a mea povară.

El mi-i adăpost deplin,

dulcea primăvară.