Poezie JUDECATA REVOLUŢIEI

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 58
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/7647-judecata-revolu-iei]JUDECATA REVOLUŢIEI[/url]

JUDECATA REVOLUŢIEI



Psalmul 64



Păzeşte-mă, Doamne, când gem

de omul de care mă tem,

de uneltirea celor răi,

şi de-ale urii lor văpăi!



Ca sabia-i cuvântul lor.

Cuvintele ucid şi dor.

Lovesc pe-ascuns pe cel candid

şi-n faţa lui ridică zid.



Se-mbrăţişează-n răutăţi

şi astăzi ca-n atâtea dăţi.

Ei plăsmuiesc nelegiuiri

le arde Iadul în priviri.



Dar, iată, dreptul Dumnezeu,

ce-a fost batjocorit mereu,

trimis-a către ei săgeţi

în zorii unei dimineţi.



Doar limba lor i-a doborât

într-un noroi până la gât -

noroiul făr'delegii lor

cel ce distrus-a un popor.



Slăvit să fie Domnul Sfânt

şi judecata-I pe pământ!

Dreptatea Lui ne-a luminat

şi şanse noi chiar azi ne-a dat.



Aceasta e lucrarea Lui!

S-o spunem răspicat oricui:

nu l-am dat noi jos pe tiran

ci Dumnezeul suveran



peste pământ şi Univers

şi peste-al Galaxiei mers,

peste istorii de-orice fel

ce toate curg spre-acelaşi ţel.

























SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie JUDECATA REVOLUŢIEI | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci mare este bunătatea Lui față de noi, și credincioșia Lui ține în veci. Lăudați pe Domnul!