Poezie LA SFARŞIT DE DRUM

LA SFÂRŞIT DE DRUM



„Ferice de acum încolo

de morţii care mor în Domnul!”

(Apoc.14:13)



În lume toate-s trecătoare

Şi viaţa trece ca un vis.

În tină cade orice floare

Şi orice rază în abis.



Nu-i calea numai bucurie

Sau numai albe flori de crin.

Nu-i numai vară pe câmpie

Şi cerul nu-i mereu senin.



Nu-i marea-ntotdeauna lină

Şi codrul veşnic înverzit.

Nu-i tot pământul în lumină

Când soarele a răsărit.



*



Despărţire!... Grea durere!

Tu ne-aduci în suflet plâns

Fără pic de mângâiere

Pentru chinul ce l-am strâns.



De-am avea o viaţă lungă,

Cu plăceri şi clipe dragi

Jalea morţii le alungă

Ca şi frunzele de fagi.



Nu-i pe lume despărţire

Fără răni, fără dureri

Pentru-a inimii iubire

Care n-are mângâieri.



Şi când moartea îţi răpeşte

Fără milă pe cel drag,

Noaptea ei te copleşeşte.

Doliul stă întins pe prag.



Totul, vai, se ruinează!

Toate visurile pier.

Doar iubirea mai veghează

Plânsul dorului stingher.



Ea-i mai tare decât moartea

Pe-ale vieţii dragi câmpii

Căci, aşa cum scrie Cartea,

Ea rămâne-n veşnicii.



Florile-şi închid petala.

Soarele se-ascunde-n nor.

Muntele şi-apleacă fala

În al morţii trist fior.



Şi grădina-i tot pustie.

Păsările-au amuţit.

Vântul suflă cu urgie...

Oare totul a pierit ?!...

*

O nădejde tot mai este

Peste-al morţii crud hotar.

Pentru unii e-o poveste

Fără nici-un sens măcar.



E-o scânteie-n miez de noapte

Pentru-al vieţii dor curat,

Zori ce-aduc celeste şoapte

Sufletului tulburat.



De pe-o cruce tristă, veche,

Se aude-un glas: „Eli!

Cel ce n-ai în cer pereche,

Vino, nu Mă părăsi!”



Şi în bezna cea mai densă

Strigă glasul cel divin

Cu o dragoste imensă:

„Doamne, Eu la Tine vin!”



Ascultaţi cum sus, pe cruce,

Dragostea a biruit.

Moartea nu mai poate-aduce

Groază celui mântuit.



Ea ne-a câştigat salvarea.

Ne-a suit pe culmi de Rai.

Şi-aducând eliberarea

Ea a stins al morţii grai.



Ştim, durerea este mare

Pentru cei ce-n lume plâng.

Dar nădejdea-i şi mai tare

Decât plânsul care-i frâng.



*

• *

Plângeţi voi, triste izvoare,

Trupul fără dor şi cânt

Care-acum o să coboare

La odihnă în pământ!



Plângeţi nori şi voi, coline,

Şi voi, codri, trupul mort!

Sufletul în zări senine

A zburat spre-un veşnic cort.



Plângeţi voi, vâlcele sumbre,

Trupul neînsufleţit!

Dar peste-ale morţii umbre

Îngeri sufletu-au răpit!



Şi acum, la revedere,

Frate şi prieten drag!

Sus, la Marea Înviere,

Domnul ne aşteaptă-n prag!