Poezie CÂNTAREA ARCULUI

CÂNTAREA ARCULUI



- mediţaţie în versuri albe –



după 2 Samuel 1:17-27



Saul şi fiii săi muriseră.

Auzind vestea dureroasă

Regele David a început să plângă.



„Plângeţi cu cei ce plâng!”,

ne spune Scriptura.

El i-a învăţat pe copiii lui Iuda

Să cânte Cântarea arcului.

Este o cântare care străpunge

Inima duşmanului.

Filistenii n-au putut fi învinşi

Cu sabia lui Saul

Şi a fiilor săi,

Dar în mod sigur vor fi învinşi

De cântarea lui David,

Cântarea arcului.

Numai cel drept poate s-o cânte

Deoarece ea se află scrisă

În Cartea Dreptului.

Este vreunul drept printre noi ?

Este vreunul cu inima bună ?

Să cânte această cântare!



Dar atenţie, ea nu este o cântare

De bucurie.

Nu ne putem bucura că Saul,

Unsul Domnului a murit.

Nu ne putem bucura că Ionatan,

Cel mai bun prieten al lui David

A căzut pe câmpul de bătaie.

Lumea de-atunci

Ca şi lumea de astăzi

Ducea o lipsă tot mai acută

De prieteni adevăraţi.

Eşti tu gata să fii un prieten adevărat

Care „iubeşte oricând,

Iar în nenorocire ajunge ca un frate” ?



Când auzim plânsul regelui David

Parcă-nţelegem mai bine

Şi lacrimile profetului Samuel

Pentru acelaşi Saul

Pe care Dumnezeu l-a lepădat,

Ca împărat,

Iar filistenii l-au omorât în luptă.

Neascultarea de Dumnezeu

Aduce întotdeauna o nesperată bucurie

Duşmanilor noştri.



Nu spuneţi lucrul acesta în Gat

Nu răspândiţi vestea

Pentru urmaşii lui Goliat!

Tinerii lor să nu se bucure

De moartea lui Ionatan

Şi a fraţilor săi!

Îmbrăcaţi-vă-n doliu

Munţi din Ghilboa!

Nici rouă, nici ploaie

Să nu mai primiţi

Deoarece pe voi a murit

Unsul Domnului.



Acolo scuturile vitejilor au căzut,

Ei care nu dădeau înapoi

Niciodată,

Care „erau mai uşori decât vulturii,

Mai tari decât leii”.



Fiice din Israel,

Plângeţi-l pe Saul

Şi pe Ionatan!

Plângeţi după cel mai bun prieten

Şi inima voastră

Se va face mai bună!

Lacrimile voastre

Nu vor cădea la pământ sfărâmate.

Iehova, Regele nostru

Şi-al tuturor Neamurilor

Le va strânge-n burduful Său.



Plâng pentru vitejii căzuţi

Şi pentru armele lor distruse!...



*

Dar când ascultam

Cântarea de jale a regelui David,

Prin Duhul mi s-a dat

Să ascult plânsul lui Isus,

Cel mai mare şi mai sfânt

Fiu al lui David:



- Ierusalime, Ierusalime,

tu, cel ce ucizi pe profeţi

şi pe cei ce sunt trimişi la tine!

De câte ori n-am vrut

Să vă strâng sub aripile Mele,

Aripi de cânt şi de rugă,

Aripi de neprihănire!

Dar voi aţi rămas în împietrire...

Şi dorul Meu ...vai, l-aţi ucis!

V-am cântat de bucurie

Dar aţi respins cântarea Mea.

V-am cântat de jale

Dar n-aţi vrut să plângeţi.

Acum, plin de durere,

Eu plâng pentru tine

Ierusalime!



Dar va veni o vreme,

O zăresc printre lacrimile Mele,

Când trecând prin valuri mari şi grele

Voi Îmi veţi zice plângând,

În şoapte line,

Sau prin cântări înflăcărate,



„Binecuvântat este Cel ce vine

În numele Domnului!”