Poezie CRUCEA MEA (2)

CRUCEA MEA



Tânjesc, Isuse, după Tine

Şi după toţi copiii Tăi

Ce-n larga Vale de suspine

Acoperiţi sunt de ruşine

Şi de ocara celor răi!



Vrăjmaşii, spirite rebele,

Ce mii de inimi înrobesc,

Ridică bariere grele

Mereu şi-n calea vieţii mele

Ca eu să nu Te mai slujesc.



O, Doamne, Tu mi-ai dat credinţa

Şi dragostea de-al Tău Cuvânt.

Doar Tu-mi cunoşti deplin fiinţa

Şi lacrima şi pocăinţa,

Şi dorul după tot ce-i sfânt.



Să port o cruce către slavă:

Aşa ai vrut Isuse, Tu.

O, vino azi fără zăbavă

În viaţa mea de cer bolnavă

Şi-n care ziuă se făcu.



Ducându-mi crucea ca povară,

M-am prăbuşit plângând sub ea

Şi-am vrut o cruce mai uşoară.

Dar Tu mi-ai zis întâia oară:

„Aceasta este crucea ta!”



Cum aş putea să-Ţi uit chemarea

Cu tot belşugul ei de har

Când Tu îmi luminezi cărarea

Şi-aşezi în duhul meu cântarea

Spre-al veşniciilor hotar.



Azi din lumeasca mea răscruce

Unde-am ajuns şi m-am oprit,

Te rog smerit, Isuse dulce,

Nu mă lăsa strivit sub cruce

Ci-ajută-mă pân la sfârşit!