Poezie PIATRA (1)

PIATRA



„Doar o Piatră, numai una,

Chipul falnic l-a sfărmat!”,

Spuse hotărât profetul

Unui mare împărat.



Nebucadneţar desigur

Nu-i putea sta împotrivă.

De-ntâlnesc această Piatră

Toate intră în derivă.



Precum Petru-n Carte scrie:

„Iată dar pun în Sion

Piatra unghiului clădirii!”

Sigur, nu-a lui Solomon,



Ci o Piatră minunată

Precum spus-a Daniel

Care s-a făcut un munte

Înălţat până la Cer.



Ea întrece orice aur

Iar argintul şi mai mult.

Ea nu-i fier şi nici aramă

De prin lumea de demult.



Piatra ce-a crescut în lume

Printre-atât de mulţi duşmani

E Isus ce se vesteşte

De vreo două mii de ani.



El dărâmă zidul norţii

Cel temut, dar trecător,

Pentru c-a murit pe cruce

Şi-a-nviat biruitor.



Nu există-mpărăţie

Din materie sau duh

Ce-ar putea să-L biruiască

Pe pământ ori în văzduh.

*

Piatra cea miraculoasă

Ce-a primit un chip uman

Poate să vă mântuiască

Să vă ducă la liman,



Sau, de-o aruncaţi cu silă,

Să vă spulbere mereu

Căci, să ştiţi, această Piatră-i

Chiar Fiul lui Dumnezeu!