Poezie Ploaia (3)

PLOAIA



1 Împăraţi 18



Pe muntele Carmel, Ilie

Se-avântă-n lupta rugăciunii

Să ceară ploaie pentru Ţara

Ce zace-n inima genunii.



Căci de trei şi jumătate

În Israel nu mai plouase.

Şi nici măcar un strop de rouă

Din Cer, vai, nu mai picurase.



Ah, cum s-a depărtat poporul

De-Acela care-l izbăvise

Călcându-I zilnic Legământul

Şi cele mai frumoase vise!



Însă profetul, ca o pară

De foc divin ce nu se stinge,

În faţa lui Ahab vorbeşte,

Şi iată glasul lui învinge:



„Viu este Domnul lui Israel,

Cel care-n slujba Lui mă ţine,

Că norii ploaie n-au să-ţi cearnă,

Ahab, nici rouă peste tine!



Şi Domnul va trimite ploaie

Doar după-al meu cuvânt de rugă!”

Şi-atunci, înştiinţat la vreme

Profetul se porni pe fugă.

.........................................................

E secetă în ţara-ntreagă.

Se stinge viaţa din câmpie.

Dar sus pe munte e o luptă

Şi iar va triumfa Ilie.



Toţi proorocii falşi avură

Acel sfârşit ce-l dă minciuna

Când Domnul a trimis răspunsul

Cu focul sfânt pe totdeauna.



Şi-a biruit într-o secundă

Credinţa-n Iahve, Ziditorul.

O, cum s-a-ntors printre suspine

La Cel Prea-Nalt din nou poporul!...



Dar iarăşi pe un vârf de munte,

Pe-acelaşi munte al credinţei,

Profetul, ajutat de-o slugă,

Pornea în lupta stăruinţei:



„Stăpâne Doamne, dă-ne ploaie!

Poporul astăzi Te primeşte.

Uscat e câmpu-n întregime

Şi nici o frunză nu mai creşte.”



El îşi trimite slujitorul

Ca să se uite înspre mare.

Acesta-ntors i-aduce vestea:

„Nu e nimic în depărtare!”



Profetul însă nu se scoală

Ci se avântă-n stăruinţă

Cu şi mai multă îndrăzneală,

Şi mai fierbinte în credinţă.



Şi slujitorul se tot uită

Spre mare ca să afle-o veste.

Şi iar îi spune cu tristeţe:

„Stăpâne, nici un nor nu este!”



De-abia a şaptea oară sluga

Zări, cu mare greutate,

Un nouraş cum se ridică

Şi după el alţi nouri poate.



Dar vântul care se pornise

A înnegrit tot firmamentul...

(Astfel şi-a scris mereu credinţa

în lumi diverse testamentul.



Cel care crede cu putere

Chiar împotriva raţiunii,

Aşa cum a crezut Ilie,

Va flutura steagul minunii.)



Şi, iată, ploaia se revarsă...

Întreaga fire se deşteaptă.

Dar pe profet din nou pustiul

Cu alte încercări l-aşteaptă...

*

Iar când Ilie părea singur

Şi alungat în ţări străine

Stăpânu-i dă asigurare:

„Mai am vreo şapte mii ca tine!



Ei Mi se-nchină cu credinţă

Şi Mă slujesc cu devotare!”

Deci tu, Ilie, nu sta singur

Ci caută-i în Adunare.



Uneşte-te cu ei în rugă

Şi cere iarăşi ploi pe glie,

Acele ploi de Sus promise!

Ieşind din grota sa, Ilie,



El va porni în căutare

Pe Elisei profet să-l ungă,

Plinind porunca ce-o primise,

Cereasca ţintă s-o ajungă.



Cum moartea hâdă niciodată

Profetului nu i-a fost dragă

Atotstăpânul hotărăşte

C-un car de foc spre Cer să-l tragă.



Rămas-au moartea de ruşine

Şi-mpărăteasa cea păgână

Precum toţi batjocoritorii

Din veac în veac au să rămână.



14 august 1996, Vatra Dornei