Poezie VÂNTUL (1)

VÂNTUL



Călătorind prin lumea largă

Un vânt de seară suspina

Că s-a căznit şi-a vrut să spargă

Un nor ce ploaie nu dădea.



Iar jos, în vale, holda plină

De grâu ardea, ardea mereu,

După un strop de ploaie lină

Ce-aduce-un Rai din Dumnezeu.

*

De câte ori, Duhule Sfinte,

Nu plângi în taină pentru noi

Că nici o lacrimă fierbinte

Nu dăm în lumea de nevoi!



Şi-apoi pretindem că ne doare,

Că suferim cu cei de jos,

Dar îi lăsăm către pierzare

Departe de Isus Cristos.



Vedem în cale suferinţa

Dar vai, nu coborâm nicicum

Ca să-i împărtăşim credinţa

Ce ştie-al vindecării drum.



Ne doare, spunem, orice rană

A celui care zace frânt

Dar nu-i dăm haine, nu-i dăm hrană,

Şi nici lumină din Cuvânt.

*

Cum Tu ne dai mereu putere

Să ducem crucea ca Isus,

Ne fă spre alţii mângâiere

C-o lacrimă de dor nespus.



Şi inima ce-n piept mai bate

S-o faci prin Duhul Tău balsam

Precum, în rugi, cu mâini curate

Striga spre ceruri Avraam.



Un ceas mai este de-agonie,

De lacrimi pentru cei ce pier.

Şi-apoi întreaga veşnicie

Vom fi cu toţi la Tine-n Cer.