Poezie STELELE

STELELE



Stelele deşi-s frumoase

Prea departe mi se par.

Clipocesc şi-s somnoroase

Pentru-o lume de amar.



Când durerea te încearcă

Şi n-ai plânsul cui să-l plângi

Stelele pe cer sunt parcă

Mai străine, mai nătângi.



Suflă vântul prin vâlcele.

Florile se odihnesc.

Dar suratele de stele

Cu mândrie le privesc.



Către satul plin de umbre

Turme şi păstori zăreşti.

Stelele par tot mai sumbre

Când din vale le priveşti.



Mieii-s obosiţi pe cale.

Drumul pentru oi e lung.

Sus pe deal sau jos în vale

Stelele nu prea ajung.



Chiar în noapte să coboare

Când li-e mult mai bine sus ?

De te-avânţi pe-a lor cărare

Vezi că noaptea-ncet s-a dus.



Vine astfel ziua nouă

Când şi stelele se-ascund

După stropii cei de rouă

Peste pietrele din prund.