Poezie ARIPILE MÂNTUIRII

ARIPILE MĂNTUIRII



Psalmul 57



La umbra aripilor Tale

îmi caut astăzi adăpost,

să treacă vremea de furtună,

să aflu vieţii mele rost.



Eu strig cu glasul meu spre Domnul,

Cel ce-mi cunoaşte-al meu necaz,

care lucrează pentru mine

ţinându-mă tot timpul treaz.



El îmi trimite izbăvirea

de sus, din cerul Său cel sfânt.

Prigonitorul meu se-opreşte

căzând deodată la pământ.



Ocara celui rău nu poate

să-mi strice bunătatea Lui

care mă cheamă la căinţă,

la tot ce sunt dator oricui.



Cât ceru-nalt credincioşia-I

veghează-n lume peste tot

spunând că Rege peste lume

e numai Domnul Savaot.



Deşi-ntre lei îmi stă suflarea

săgeţi şi foc sunt vorba lor

eternul Domn mă ocroteşte

pe mine şi al meu popor.



Înalţă-Te spre ceruri, Doamne,

în gloria-Ţi de nedescris

ca toată lumea să cunoască

iubirea Ta din Paradis.



Iubirea vie ce-n grădină

a plâns cu lacrimi prea fierbinţi

plătind cumplita lumii vină

din păcătoşi să nască sfinţi.



Ei mi-au întins un laţ prin cruce

şi sufletu-mi s-a-ncovoiat.

Dar cel rău e pierdut, se duce.

Şi pentru veci s-a demascat.



Trezeşte-te, cântare nouă,

în zorii mântuirii noi

când Domnul ne trimite nouă

noian de har, belşug de ploi!



Să recunoască-ntreg pământul

- prin jertfa dată pe Calvar -

căci Tu ai întrupat Cuvântul

divin, ceresc şi plin de har.