Poezie TEMPLUL

TEMPLUL



Se-aud glasuri zeci şi sute

Cu devize cunoscute:

„Vrem schimbări, democraţie,

Libertate şi frăţie!”



Liber este fiecare

Să zidească înspre soare

Pe-orice pantă, pe-orice zvon,

Ca în vechiul Babilon.



Se-nteţeşte încordarea.

Libertatea-i ca şi floarea:

Grabnic ea se ofileşte

Vântul urii de-o loveşte.



Şi zidim, zidim redute ...

Se înalţă-n soare sute

De măreţe baricade:

Unul urcă, altul cade.



„Quo vadis tu, Libertate,

Cu-Adevăr şi cu Dreptate ?”

Se-aud multe voci în lume

Ce vuiesc ca valu-n spume.



Cui se-nalţă templul oare ?

Libertăţii ? Către soare ?

Soarele e creatorul ?

El ne-a pus în piept fiorul ?



Omule, cu fruntea lată

Ca o mare agitată,

Nu vezi tu că astăzi parcă

N-ai nici un cârmaci în barcă ?



Pentru cine-ţi duci tu viaţa

Când apare dimineaţa ?

Cu ce gând cutreeri zarea

Dacă nu-ţi cunoşti cărarea ?



Vino frate cu tot dorul

La Mesia Salvatorul

Şi lasă-L s-aşeze-n tine

Templul slăvilor senine!



Voia Lui este plăcută

Sus pe-a dragostei redută

De-L cinsteşti în toate cele

Şi la bine şi la rele.



Vino fără-ntârziere

Din a-vieţii tale sfere

La Isus, eternul Mire,

Ca să afli fericire!