Poezie AJUTĂ, DOAMNE!

AJUTĂ, DOAMNE!



Ajută necredinţei mele

Ce-aşteaptă iar să mi Te-arăţi,

Când trec prin valuri mari şi grele

Ce mi-au frânt inima-n bucăţi!



Ea vrea, viclean, să mă împartă

Mereu între pământ şi cer

Ca la sfârşit aceeaşi soartă

Să am şi eu ca Lucifer.



Să nu fiu devotat doar Ţie

Şi Dragostei ce S-a jertfit,

Ci să dau timp şi energie

Şi lumii ce Te-a răstignit.



Ajută neputinţei mele

În care, vai, de mult mă zbat,

Să nu contemplu numai stele

Ci să trăiesc cu-adevărat!



Ieşind cu Tine-n lumea largă

Să merg mereu pe drumu-ngust.

Spre cerul Tău oricine-aleargă

Va fi ca sarea ce dă gust.



Făclia candelei să ardă

Neîncetat în rugăciuni.

Şi zelul meu să nu se piardă

Când vin în viaţă noi furtuni.



Oricât ar fi să mă consume

Purtarea crucii de-orice zi,

Să duc mesajul Tău în lume,

Să-nvăţ pe oameni a-i iubi.



Menirea mea cu modestie

S-o duc, prin har, la bun sfârşit.

Iar când voi trece prin urgie

Să ştiu şi-atunci cât m-ai iubit.



Îţi mulţumesc pentru-ajutorul

Ce-n Duhul Sfânt zilnic mi-i dat!

Tu-mi eşti, Isuse bun, izvorul

Oricărui gând adevărat.



Ciopleşte-mă cu-a Ta iubire

Şi pune-n mine chipul Tău

Să Te urmez cu-nsufleţire,

Să-nving prin bine orice rău.