Poezie EFATA (1)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 61
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/7733-efata-1]EFATA (1)[/url]

EFATA



Un surd venise la Isus

Pe sub a gloatelor privire.

Câţiva în taină l-au adus

Cu-ntreaga lor compătimire.



El să se roage nu putea

Căci nu putea vorbi prea bine.

Dar Domnul sfânt îl cerceta

Cu raza dragostei divine.



Cei ce-i erau apropiaţi

Au mijlocit plini de credinţă

Cu rugi din pieptul lor de fraţi:

-„Te-ndură de a lui fiinţă!



Noi Te cunoaştem, drag Isus,

Stăpâne plin de îndurare!”

Luându-l Mesia l-a dus

De acea gloată să-l separe.



Precum făcu la început

Când Dumnezeu cu a Lui mână

Pe-Adam din ţărnă l-a făcut,

Din ce avea la îndemână,



Acum cu degetele Lui

Isus atinge-acea ureche.

Alt tratament mai sigur nu-i

Decât scuipatul nepereche.



Şi astfel Medicul divin,

Cu viaţa Lui atât de pură,

Privi spre cer cu-adânc suspin

Rostind o vorbă din Scriptură:



-„Efata!”, zise Mielul sfânt.

Şi duhul rău fugi-n pustie.

Urechea tare de pământ

Primi auz pentru vecie.



Chiar gura, iată, s-a deschis!...

Omul vorbea despre Mesia

Ce-i împlinea acum un vis

Redându-i pacea, bucuria.



Deşi Isus le-a poruncit,

Punându-i astfel la-ncercare,

Să nu-L divulge-n mod pripit,

Ei Îl vesteau cu voce tare.



Nu poţi vorbi oricum de Cer,

Despre Mesia, Cel ce vine,

Decât de porţi în caracter

Şi-n ochi privirile-I senine.



Doar dacă Duhul te-a umplut

Deplin cu-a lui Isus putere

Tu vei lucra ca la-nceput

În astă lume de durere.



Tu vei striga în rugi: „Efata!”

Şi vor veni la Domnul mulţi.

Din Cer îţi va răspunde Tata:

-„Pe Fiul Meu tu să-L asculţi!”



Vor fi uimiţi peste măsură

Ascultători din jurul tău

De tot Cuvântul din Scriptură

Care-i salvează de-orice rău



Cu-acelaşi har, printr-o minune,

Isus lucrează pentru noi

Când stăm mereu în rugăciune

În aste vremuri de apoi.



Pe surzi îi face să audă

Şi muţilor le dă cuvânt

În confruntarea cea mai crudă

Ce are loc pe-acest pământ.



Satan e scos acum afară

Din cei pe care i-a-nşelat

Şi-i furios precum e-o fiară

Căreia prada i s-a luat.



De ce n-aud unii Cuvântul?!...

Cei ce-l vestesc nu-l cred deplin.

Păcatul a umplut pământul

De răzvrătire şi venin.



Strigaţi creştini în rugi: „Efata!”

Ca martori eliberatori.

Slujiţi pe Domnul! Maranata!

Curând Îl veţi vedea pe nori!



Noi nu strigăm azi în pustie

Ca solul Domnului Ioan.

Isus e Apa noastră vie

Şi El ne duce la liman.



De nu vor auzi vecinii

Chemarea dulce-a lui Isus

Noi suntem razele Luminii

Ce le îndreaptă gându-n sus.



Şi nu prin meritele firii

Chemăm pe oameni din păcat.

Ci Evanghelia iubirii

Le dă un trai cu-adevărat.



























SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie EFATA (1) | Salvatorul.ro
meniu prim
Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși; și dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. ( Iacov 5:15 )