Poezie Dorinta (5)

DORINŢA



Privind doar munţii e uşor

Să sorbi din măreţia lor.

Dar vai, să-i urci e mult mai greu

De nu-i cu tine Dumnezeu!



De nu prinzi braţul lui Isus

Şi nu te laşi de El condus

Să urci tu singur către ţel

E imposibil fără El.



Şi vor veni, din văi adânci,

Furtuni ce vor clinti chiar stânci.

Dar când găseşti al vieţii rost

Tu ai în Domnul adăpost.



Când eşti cu Domnul nu te temi

În cele mai confuze vremi,

Chiar când auzi urlet de lup

Şi lavele care erup.



Vor fi în cale şerpi destui.

Tu urcă prin credinţa Lui.

Agaţă-te mai ferm prin har

De-al stâncilor bătrân hotar!



Şi astfel ai să urci spre Cer

Durând al vieţii caracter.

Căci oamenii zidiţi de munţi

În lumea noastră nu-s prea mulţi.



Popasuri trebuie să faci.

Cu lenea tu să nu te-mpaci

Căci trebuie să urci spre nor

Uitând ce-n lume-i trecător.



Adesea poţi să te loveşti

În drumul către zări cereşti

Şi-n urmă chiar să sângerezi

De nu te rogi şi nu veghezi.



Isus te strânge-n braţul Său

Să te păzească de-orice rău.

Şi doar prin El mai prinzi puteri

Să fii mai bun astăzi ca ieri.



Iar într-o zi dorită mult,

Uitând al drumului tumult,

Tu te vei odihni deplin

În Cerul cel de slavă plin.



Pe munte cei răscumpăraţi

Vor lăuda înflăcăraţi

Pe singurul Izbăvitor

Din stâlp de flacără şi nor.



Vei fi tu, frate credincios,

Cu Mirele etern Cristos ?

Alege-ţi azi divinul ţel

Să urci pe munte-n Duh cu El!