Poezie BUNĂTATEA ŞI DREPTATEA

BUNÃTATEA ŞI DREPTATEA



Ps.101



Când lumea-ntreagã se frãmântã

cunosc douã surori ce cântã.

Nãscute din acelaşi Tatã

la Cruce rodul lor se-aratã.



Acolo, prin neprihãnire,

aceste douã, cu iubire,

unitu-şi-au cu drag efortul

sã-mi schimbe viaţa mea şi portul.



Când rãu-mi va ieşi în cale

din multe inimi reci şi goale,

şi când privirile trufaşe

mã vor ţinti ca ucigaşe,



eu voi primi cu bucurie

în ceasu-acela de urgie :

şi Bunãtatea îngereascã,

dar şi Dreptatea-mpãrãteascã.



Când duhul cel de clevetire

mã va împinge spre pieire

aceste douã siameze

ce stau pe-a rugii metereze



mã vor chema cu şoaptã linã

sã las a lumii neagrã vinã,

s-alung din mintea mea şi somnul

lipindu-mã pe veci de Domnul.



Da, sfatul lor e o comoarã

cum nu e alta-n nicio ţarã.

Creştinii buni nu pot sã fugã

de crucea lor; la jug se-njugã.



Pe-aceştia-i vreau mereu cu mine :

şi-n clipe grele şi la bine.

Surorile cereşti m-ajutã

sã rabd durerea mea acutã,



sã cânt voios în orice clipã,

sã vãd cum gânduri se-nfiripã

spre Paradisul slavei sfinte

şi spre cerescul meu Pãrinte.



Când trec pe marginea genunii

sã nu cad pradã-nşelãciunii

surorile cereşti mã-nvaţã

sã fiu atent de dimineaţã :



"Minciunile nu-s necesare

pe-a dragostei cereşti cãrare !

Tu rupe pânzele deşarte

sã semeni viaţa Lui, nu moarte !"



Când lumea toatã-n rele zace

eu sunt senin şi plin de pace,

cãci la rãscrucea vieţii mele

douã surori de printre stele,



Dreptatea nepãrtinitoare

şi Bunãtatea iertãtoare,

ieşitu-mi-au cândva în cale

cu bucurii în loc de jale.