Poezie RĂSCUMPĂRARE (1)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 43
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/7749-r-scump-rare-1]RĂSCUMPĂRARE (1)[/url]

RĂSCUMPĂRARE



Psalmul 49.7 - 8



Scumpă e răscumpărarea

sufletului omenesc!

Cine poate s-o plătească

cu tot aurul lumesc ?



Poate chiar întreaga lume

Domnului un om să-I dea

ca să scape de osândă

şi în Raiul Lui să stea ?



Omul s-a vândut pe sine

când de mult n-a ascultat

rob păcatului din fire

ce îl ţine-n veci legat.



Însă chiar de la Cădere

se-auzea-n Eden cu greu

glas de dragoste curată:

- "Unde eşti, Adam al Meu ?



- Ce-ai făcut de fugi de Mine ?"

Şi pedepsele s-au dat

şi-au lovit amăgitorul,

pe femeie, pe bărbat.



Dar şi o promisiune,

prima ce-aducea un har,

se-auzise în grădină

prin cerescul Grădinar:



- "Da, Sămânţa ta, femeie,

vechiul şarpe-l va zdrobi!"

Fericit e cel ce-o crede

şi crezând va birui!



*

Şi de-atunci răscumpărarea

e posibilă prin har,

prin supremul fapt al Jertfei

de pe-al Golgotei altar.



Mesia Isus plătit-a

preţu-ntreg pentru noi toţi:

pentru lumea vinovată

cea de criminali şi hoţi.



Nu există om în lume

să nu poată fi salvat

prin acelaşi preţ al morţii

pe care Isus l-a dat.



Vrei şi tu azi libertate

şi răscumpărarea Lui ?

Crede-n Jertfa de pe cruce

căci altă salvare nu-i!



Vino grabnic la Izvorul

de iertare dătător

ca să-I fii de azi nainte

fiu smerit şi-ascultător!

















SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie RĂSCUMPĂRARE (1) | Salvatorul.ro
meniu prim
Mărturisiți-vă unii altora păcatele, și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. ( Iacov 5:16 )