Poezie CETATEA

CETATEA



Psalmul 48



Mare-i Domnul în Cetate

sus pe Muntele Sion!

Cine îl urmează-n toate

va sta-n cer pe-al slavei tron.



Mare-i Domnu-n zări albastre

şi-n petalele de crin!

El creat-a mii de astre

dar şi-un bulgăr cu suspin.



Ce frumoasă înălţime

e Cetatea Celui Sfânt

plină de cântări sublime,

de victorios avânt!



În partea de miazănoapte

străluceşte ea mereu

prin ale credinţei fapte

care vin din Dumnezeu.



Peste tot împărăţeşte

falnicul ei Păzitor.

Când pustiul lumii creşte

El e oaza cu izvor.



Pot cei răi să se adune

spre Sionul lui David

şi din trâmbiţă să sune,

Iadu-ntreg să facă zid.



Ei, văzându-L, au să fugă

ca de-un tremur alungaţi

câtă vreme-a noastră rugă

se înalţă-n mii de fraţi.



Vor fi puşi pe fugă mare

şi împrăştiaţi de-un vânt

ce din răsărit apare

din porunca Celui Sfânt.



Astfel dăinuie Sionul

între gropile cu lei

când sub soare zboară zvonul

că au să-l mănânce ei.



Dumnezeu cu bunătate

va veni în Templul Său

să ne fie El Cetate,

scut la bine şi la rău.



Şi-I vom lăuda în lume,

pân-la margini de pământ,

dreapta Lui ce are-un Nume

dincolo chiar de mormânt.



Dreapta plină de-ndurare

ce dă inimii alin

şi aduce stropi de soare

în petalele de crin.



Să se bucure Cetatea

sfânta-a Regelui David!

Domnu-i apără dreptatea

în pământul cel arid.



Azi priviţi întăritura,

turnurile de vegheri

unde ne-a chemat Scriptura

să veghem şi azi ca ieri!



Călăuza noastră este

Duhul Sfânt pe-orice cărări:

pe-nălţimile celeste

şi-n furtuna de pe mări.