Poezie MISTERUL VIEŢII (1)

MISTERUL VIEŢII



O lume de-ntrebări ni-i viaţa

Şi timpul ei abil duşman.

Când vine iarăşi dimineaţa

Am vrea să-i ascultăm povaţa

Ca să ajungem la liman.



Ce poţi să faci cu-a ta putere

Când chiar şi florile-ţi zâmbesc,

Şi totuşi fericirea piere...

Şi n-ai în viaţă mângâiere

În traiul strâmt şi prea lumesc!...



Oricât de rodnică ţi-e munca

Şi-ndestulată viaţa ta,

Chiar dacă ai păzit porunca

Când lumii i-ai bătut berbunca

Ce mulţumire vei avea?!



Tu eşti căţărător pe munte:

Azi urci puţin şi-apoi cobori.

Dar porţi pe-ngândurata-ţi frunte

Eşecul grijilor mărunte

Ce nu te lasă ca să zbori.



Îţi spui apoi: „Nu sunt în stare

Să fiu mai bun, mai credincios...

Eu simt că nu mai am răbdare!”

Atâţia sunt în lumea mare

Care coboară şi mai jos.



Deschide-ţi ochii fără frică

Şi nu te mai uita mirat.

Vezi două mâini cum te ridică

Din spaima ta ce nu e mică,

În care fost-ai aruncat.



Sunt două mâini ce semne poartă

Misterioase-n centrul lor.

Şi te ridici din lumea moartă.

Când deznădejdea-ţi bate-n poartă

Tu ai de-acum un Salvator.



Nu prin puterea ta, ştii bine,

Vei fi nălţat spre ceruri sus.

Ci Duhul slăvilor senine

Va imprima adânc în tine

Doar chipul drag al lui Isus.



Iubirea Lui e tot misterul

Ce se învaţă suferind.

Prin Ea cobori în viaţă Cerul

Şi vei cunoaşte Adevărul

De dragul lui Isus iubind.



Dar nu te-ntoarce iar spre Lege,

Spre Legea vechiului Adam.

Isus El poate să-ţi dezlege

Azi gândul tău de fărdelege

Să fii de-azi fiul lui Avraam.



Fii cu Isus în toate una

Şi fă-I din gândul tău prinos.

Când iadul va porni furtuna

Tu poţi să fii întotdeauna

Prin crucea Lui victorios.