Poezie LA NUNTĂ (1)

LA NUNTĂ



nepoţilor mei, Silvia şi Constantin



E-o zi de bucurie plină.

În crânguri păsări ciripesc.

Şi ochi înduioşaţi privesc

Două garoafe ce suspină.



Toată natura astăzi cântă

Acest poem original.

Se-aud privighetori pe deal

Şi dulci cântări în Casa sfântă.



Din cer un Tată bun priveşte

Cu ochi de-Artist acest tablou,

Simbol al Mirelui-Erou

Şi al Miresei ce-o iubeşte.



Şi fiecare gest ascunde

Un dor, un gând, un har, un vis.

(Căci dragostea-i de nedescris

când vine şi nu ştii de unde).



E-un dor ceresc sau o chemare.

Nu poţi s-o uiţi chiar dacă vrei.

O întâlneşti sub crengi de tei

Sau prin grădini în orice floare.



Şi nu-i balsam ca să-ţi aline

Tot dorul care te-a cuprins.

El nu mai poate-acum fi stins

Căci de la Domnul păcii vine.



Şi iată-l cum îţi dă povaţă:

„Da, viaţa e mai bună-n doi!”

Tu nu mai poţi da înapoi.

Acum ascultă şi învaţă!

.............................................



Astăzi la noi e sărbătoare.

Şi în nostalgice priviri

Descoperi multe amintiri

Din ani care-au zburat în zare.



Şi toţi în strai de bucurie

Se-ntreabă-n şoapte: „Cine sunt

Cei care vin la Legământ

Să-nceapă de-azi o căsnicie ?”



Mulţimea pare curioasă.

Şi dacă în acest tumult

Doriţi a şti ceva mai mult,

Priviţi: un mire şi-o mireasă.



Spre ei, din nou acum se-ndreaptă,

Sau către cer în rugi fierbinţi,

Priviri duioase de părinţi

Ce nu-şi dau rând şi nu se-aşteaptă.



Stârnesc discuţii felurite,

Prilej de multe-aprecieri.

Ei nu mai sunt cum au fost ieri

Cu feţe-n roşu poleite.



Li-e prima luptă cu izbândă.

Cât sunt acum de fericiţi!

O, dragii mei, voi oare ştiţi

Ce mulţi duşmani mai stau la pândă ?



Priviţi, vă rog, cu luare-aminte!

În faţa voastră este-un drum.

Pe el va trebui de-acum

Să mergeţi hotărâţi nainte.



De azi în voi nu mai sunt două

Păreri, ca-n oamenii de rând.

Voi sunteţi una-n crez şi-n gând.

De azi veţi duce-o viaţă nouă.



Veţi fi şi-n plâns şi-n bucurie

Şi-n ceasul greu şi-n cel mai sfânt

Un singur trup pân la mormânt

Când veţi intra în veşnicie.



De-ar fi pe cerul vostru soare

Sau nori mereu pe el de-ar fi

Voi fiţi şi-atunci ca-n prima zi

Cu-aceleaşi feţe zâmbitoare.



S-aduceţi rod ca o grădină!

Să vă gândiţi la cerul sfânt!

Şi-n orice faptă şi cuvânt

Să răspândiţi mereu lumină!



Nu vă lipsească de pe masă

Merindea-n fiecare zi.

Şi chiar atunci când va lipsi

s-aveţi aceeaşi pace-n casă.



Ispite vin şi-s multe încă

Dar voi rămâneţi neclintit

Pe temelia de granit:

Isus, a vieţii noastre Stâncă!



Sunt multe valurile mării.

Când nu-i pe ceruri nici-o stea

Şi încercarea-i tot mai grea,

Păstraţi speranţele salvării.



Să fiţi uniţi şi fără ceartă

În al iubirii Legământ!

Aşa să treceţi pe pământ

Şi nimeni să nu vă despartă.



Nici boala să nu vă răpună

Când îşi aruncă mreaja ei.

Voi tot în zbor de porumbei

Să duceţi greul împreună.



Şi ochii voştri să privească

Mai mult spre Cer decât în jos.

Să fiţi un gând şi-un dor frumos

Care-n iubire să-nflorească.



În vremea rea de încercare

Vă fie Domnul adăpost

Căci El e-al vieţii voastre rost:

Iubiţi-L dar fără-ncetare!



Puterea Lui nebiruită

Să vă conducă pe pământ

Ca-n orice faptă şi cuvânt

s-aveţi o mină fericită.



S-aveţi în Duhul Sfânt arvuna!

Să n-alergaţi la alt izvor!

Şi nu primiţi în piept alt dor

Decât să-L ascultaţi întruna.



„Drum bun!”, atâţia vă urează.

Cu lacrimile lor fierbinţi,

Priviri duioase de părinţi

Tot mai cu drag vă-mbrăţişează.



Iar după anii ce-au să vină,

La traiul vostru pământesc,

Al vieţii Soare vi-L doresc

Tot plin de har şi de lumină.



Primiţi arzânda mea urare:

Un trai frumos, plăcut şi sfânt

Pentru-al iubirii Legământ

În marea cerului splendoare!