Poezie Rugaciune (19)

RUGĂCIUNE

Psalmul 31

Nu mă lăsa de ruşine,

Doamne, când mă-ncred în Tine!

Eu Te chem de jos, din groapă:

Vino grabnic şi mă scapă!



Iar când nu mai am cuvinte,

prin suspin Te chem, Părinte.

Tu-mi eşti Stâncă şi Cetate.

Şi prin har mă scapi de toate.



Cel ce umpli tot văzduhul

Ţie îţi predau azi duhul.

Eu urăsc deşertăciunea.

Tu-mi ascultă rugăciunea.



Fă-mă s-aud bucurie

şi-ndurare pe vecie.

Tu-mi cunoşti a vieţii stare

şi neliniştea cea mare.



Nu mă da pe mâini vrăjmaşe,

braţe negre pătimaşe.

Tu îmi eşti Mântuitorul.

Scoate-mi, deci, din laţ piciorul.



Faţa, sufletul şi trupul

se topiră ca şi stupul

de albine, care piere

fără soare, fără miere.



Iată-mă plin de ocară

sub a lumii-ntregi povară.

Aud numai vorbe rele

la adresa vieţii mele.



Soarta mea nu Ţi-e străină.

Dă-mi din blânda Ta lumină

doar o rază de speranţă,

ca să fiu în siguranţă.



Fă să tacă mincinoşii

ce o fac pe credincioşii

şi vorbesc cu îndrăzneală,

dar li-e viaţa vorbă goală.



Bunătatea Ta enormă

nu e, Doamne, doar o formă.

Noi prin ea trăim întruna

ca şi soarele şi luna.



Tu-asculţi glasul rugăciunii

şi trimiţi harul minunii

celui ce-Ţi încredinţează

viaţa, sub divina pază.