Poezie Crede în Dumnezeu!

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 114
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/7784-crede-n-dumnezeu]Crede în Dumnezeu![/url]

Străpuns să fiu de orice răutate,

M-aplec smerit, căci El le ştie toate

Şi chiar de răni adânci mă-mbracă-n plâns,

Ştiu că-s ecouri, la ce-n viaţă-am strâns.



Balast şi zgură pus-am an de an

Şi-am împletit în trupul meu sărman,

Himere, deznădejde, dor nătâng,

Ştiu că aceste astăzi se răsfrâng.



Dar orice-aş face, bine sau greşit,

Existaă Cineva în infinit,

Ce-mi este-alături, la bine, la greu

Şi îmi şopteşte: „Crede-n Dumnezeu!”



„Chiar de răspuns aştepţi la rugăciuni

Şi vrei să vezi mereu dovezi, minuni,

Toate-şi au vremea lor, nu e târziu,

Aşteaptă şi te roagă, căci Eu ştiu!



Ştiu când adormi şi când se ivesc zorii,

Ştiu când eşti vesel, când se-adună norii,

Eu ştiu, de-aceea-ţi spun, de eşti lovit,

Să îţi cufunzi privirea-n infinit.



Departe, dincolo de nori şi ceaţă,

Există pentru tine-o dimineaţă,

În care un Luceafăr străluceşte

Şi viaţa ta şi anii-i înmulţeşte.



Mai trebuie puţin ca să cioplesc,

Să modelez în tine ce-i firesc,

Să străluceasc-apoi în duh preasfânt,

Sfinţenia Mea, căci trupul, e pământ.



Ţărână din ţărână, poţi să spui,

Curând se va întoarce-n locul lui,

Doar duhul, dat cândva de Dumnezeu,

Se va-nălţa, căci ceru-i cortul său.



Aşteaptă şi te roagă, sunt cu tine,

Să nu te depărtezi nicicând de Mine,

Căci după vijelie şi furtună,

Întotdeauna vine-o zi mai bună,



Eu vin curând, aşteaptă cu răbdare,

Căci îţi trimit balsam de vindecare

Şi duhul tău şi trupul, azi mâhnit,

Doar prin credinţa-n Mine-i mântuit!”



Mă-ncred în Tine, Tată şi aştept,

Să vină clipa, să mă strângi la piept,

Demult uitat-ai Tu, ce-am fost cândva,

Îţi mulţumesc! Facă-se voia Ta!”



18/05/11, Barcelona



SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Crede în Dumnezeu! | Salvatorul.ro
meniu prim
Nu toate florile frumoase au şi miros plăcut, când ai de unde să culegi, alege numai acele care posedă şi una şi alta! (Goethe)