Poezie Vorbeşte,Doamne...

„Vorbeşte,Doamne,căci robul Tău ascultă”.(1Samuel 3:9)



Cetatea a-mbrăcat a nopţii haină

Cu gluga ei de întuneric greu,

Numai în Templu pâlpâia în taină,

Pe ziduri,candela lui Dumnezeu.



La ceas de reculegere,când tihna

Se împletea cu umbre şi tăceri,

Un tinerel îşi căuta odihna

Ce parcă nu venea de nicăieri.



Dar când cu braţele-i mângâietoare

Somnul s-a-nfăşurat pe lângă el,

S-a auzit în Templu o chemare

Venind din întuneric:Samuel!



Cuprins în mreaja viselor,băiatul

A tresărit,de somn s-a scuturat,

Şi părăsind în mare grabă patul,

Spre Eli,preotul,a alergat



Zicându-i:eu ţi-am auzit chemarea

Şi iată-mă aici,în faţa ta;

El încă nu înţelegea lucrarea

Şi vocea Domnului n-o cunoştea.



Abia când a-nţeles de unde vine

Şi-a cui e vocea care îi vorbea,

A glăsuit:sunt robul Tău,Stăpâne,

Vorbeşte,dar,căci Te voi asculta!

***

Şi astăzi încă ne vorbeşte Domnul,

În asta nici o îndoială nu-i,

Dar,chiar de reuşim să-nvingem somnul,

Vom recunoaşte,oare,vocea Lui?



Spre a-nţelege vocea Lui profundă,

Mesaj venit din cer către pământ,

Să căutăm ca pe lungimi de undă

Cereşti,să ne-acordăm prin Duhul Sfânt.



Atunci vom şti,şi Îl vom recunoaşte,

Putând rosti cu-al inimii tumult:

Vorbeşte,Dumnezeul meu,vorbeşte,

Eu,robul Tău,mă-nchin şi Te ascult.



Amin



Petroşani,mai 2011