Poezie CÂNTUL IZBĂVIRII

CÂNTUL IZBĂVIRII



Psalmul 30



Te-nalţ, Doamne Sfânt, întruna

căci m-ai ridicat din val.

Tu ai potolit furtuna

şi m-ai aşezat pe mal.



Pe vrăjmaşii mei să râdă

Tu nicicum nu i-ai lăsat.

Şi din cale moartea hâdă

izgonind, m-ai vindecat.



Lacrimi grele de căinţă

am vărsat în groapă jos.

Din a morţii locuinţă,

teafăr sufletul mi-ai scos.



Da, Tu m-ai adus la viaţă

să Te laud şi să-Ţi cânt

dragostea care mă-nvaţă,

cum să umblu pe pământ.



Doar o clipă de mânie

ţii Tu, Doamne, peste noi.

Însă harul pe vecie

se revarsă în şuvoi.



Întristarea vine seara.

Veselia vine-n zori.

Doamne, Tu-mi eşti primăvara

ce-mi aduce mii de flori.



Şi când mie-mi mergea bine,

eu ziceam mereu aşa:

"Sunt preafericit cu Tine!

În veci nu m-oi clătina!"



Tu m-ai aşezat pe-un munte,

prin iubirea-Ţi de nespus,

să uit grijile mărunte

şi spre cer să fiu condus.



Dar când Ţi-ai ascuns, Părinte,

faţa Ta plină de har

tulburatu-m-am, ţin minte,

şi-am strigat spre ceruri iar:



- "Doamne, ruga mi-o ascultă!

Doar atâta azi îţi cer.

Îndurarea Ta cea multă

să-mi dea aripi pentru cer!



- Oare-Ţi va cânta ţărâna ?

Poţi Tu-n groapă să m-arunci ?

Peste mine-ntinde-Ţi mâna!"

Şi m-ai ridicat atunci.



Din întinderea înaltă

mi-ai dat plâns de bucurii.

Inima-mi de dor tresaltă

şi Te-aşteaptă să revii.