Poezie STÂNCA (1)

STÂNCA



Psalmul 28



Când spre mine mai bat încă

valuri negre şi furtuni,

Tu-mi eşti, Doamne-a vieţii Stâncă

ce mă scapă prin minuni.



Nu Te depărta de mine.

Nu fi surd la glasul meu.

Să n-ajung pe căi străine

dacă nu-mi răspunzi la greu.



Mâinile mi-nalţ întruna

spre Locaşul Tău cel Sfânt.

Nu-Ţi cer soarele şi luna,

ci doar pace pe pământ.



Nu-mi lua, Tu Doamne, viaţa

împreună cu cei răi.

Ei nu vor să-Ţi vadă faţa,

căci nu sunt copiii Tăi.



Ei numai vorbesc de pace

celor din vecinătăţi.

Dar în sufletul rapace

e-un noian de răutăţi.



Răsplăteşte-le, Părinte,

după răutatea lor,

căci nu iau de loc aminte

la Cuvântu-Ţi mustrător.



Nu văd Jertfa cea divină

săvârşită pe Calvar,

unde Tu ne-ai dat lumină

şi comori întregi de har.



Binecuvântat să fie

Numele Tău glorios,

pentru tot ce-mi dărui mie

pe pământ, în lume jos!



Doamne, Tu îmi eşti tăria

ce mă scapă în necaz

şi-mi dă iarăşi bucuria

ce mă ţine-n valuri treaz!



Când îmi este-ncrezătoare

inima, Tu mă ajuţi

şi-mi aduci în suflet soare.

Tu chiar munţii poţi să-i muţi.



De aceea vreau în lume

să Te laud prin cântări,

să cânt veşnicul Tău Nume

şi-ale Tale îndurări.



Tu mi-ai fost, în vremuri grele,

zid înalt de nepătruns.

Doamne, Stânca vieţii mele,

Harul Tău îmi e de-ajuns!



Nu contează nici ţepuşul

ce mă-ncearcă uneori,

şi chiar dacă-i greu urcuşul

Tu m-aştepţi Sus în splendori.