Poezie TÂNGUIRE ŞI RĂSPUNS (1)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 57
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/7798-t-nguire-i-r-spuns-1]TÂNGUIRE ŞI RĂSPUNS (1)[/url]

TÂNGUIRE ŞI RĂSPUNS



Psalmul 13



Până când, o, Doamne, mă vei tot uita

şi de mine-Ţi vei ascunde Faţa Ta ?

Şi îngrijorarea mă va copleşi

şi-n multe necazuri mă voi tângui ?



Până când vrăjmaşii ce mă hărţuiesc

îmi vor sta-mpotrivă, Stăpâne ceresc ?

Şi Te mai întreabă inima din piept:

Cât va mai fi-n lume pedepsit cel drept ?



Până când minciuna primului păcat

va domni-n ţărână ca un împărat ?

Până când, Părinte, beznele adânci

vor cuprinde inimi grele ca de stânci ?



Până când salvarea ce o aşteptam

nu ne-nalţă-n slava noului Adam ?

Până când, Isuse, nu-mi vei da răspuns ?

Te aştept întruna cu suflet străpuns!...

*

"Dacă vrei răspunsul, zice Domnul sfânt,

te încrede astăzi în al Meu Cuvânt.

Ia din bucuria ce ţi-o dau în dar

şi-a Mea bunătate fără de hotar.



Cântă în necazuri plin de mulţumiri

pentru părtăşia tainicei iubiri.

Rabdă suferinţa ca un blând martir

căci şi pentru tine este-al ei potir.



Lasă-ngrijorarea, gândul pătimaş.

Fii, deci, treaz în luptă, brav şi demn ostaş!

Gata pentru jertfă tu să fii mereu.

Iată, spune Domnul, tot răspunsul Meu!"





SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie TÂNGUIRE ŞI RĂSPUNS (1) | Salvatorul.ro
meniu prim
Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, și caută neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea. ( 1 Timotei 6:11 )