Poezie GATA DE ZBOR

GATA DE ZBOR



Domnu-i totdeauna gata,

Veşnicia este-a Lui.

Viaţa îşi învârte roata

Către plaiul Cerului.



Dumnezeu mereu lucrează

Prin credinţă de-L priveşti.

Ochii Lui cei blânzi veghează

Peste cei duhovniceşti.



Omul ca un boţ de ceară

Se topeşte-n infinit

Şi-nainte ca să moară

Vede pentru ce-a trăit:



Pentru beznă sau lumină?

Pentru Iad sau pentru Rai?

E iertat de orice vină,

Sau mai zace-n chin şi vai?



Când trăia în vechea lume

Pentru mulţi s-a pregătit

Ca un râu vuind în spume

Spre ocean tot mai grăbit.



Pofta lui i-a fost robia

Ce departe l-a ţinut

De Isus şi-mpărăţia

Cea în care n-a crezut.



L-a strigat Mântuitorul:

„Vino să iei jugul Meu!

Eu să-ţi fiu Ocrotitorul

Pe-al tău drum îngust şi greu!“



Înşelat de-acea poveste

Ce prin pofte l-a sedus,

Omul a urcat spre creste

Fără harul lui Isus.



L-a nălţat prea sus mândria

Strălucirilor de jos;

Dar acum stă sub mânia

Mielului etern Cristos.



A căzut şi nu mai poate

Să se-nalţe către Cer;

N-are aripi de dreptate,

Nici avânt, nici caracter.



Zborul sfânt ţi-l dă credinţa

De-L primeşti pe-acest Isus

Înoindu-ţi pocăinţa

Când ţi-e sufletul răpus.



Dacă simţi că nu eşti gata

Pentru Cer acum să zbori,

Strigă-n rugă: „Maranata!

Vino, Doamne, sus pe nori!“



Dă-mi prin Duhul Sfânt putere!

Eu sunt slab, un vas de lut,

Însetat de mângâiere,

Absorbit de Absolut.



Îmi plâng viaţa mea pierdută

Pe-ale lumii negre căi.

Doamne-ajută-mi şi m-ascultă,

Căci sunt unul dintre-ai Tăi.



Pune-mi viaţa-n rânduială

Cu-al iubirii blând izvor,

Să absolv a crucii şcoală

Şi să fiu gata de zbor.