Poezie ÎN CAMERA DE SUS (1)

ÎN CAMERA DE SUS



Erau o sută două zeci

În aşteptarea Cincizecimii.

Ei n-aveau inimile reci!

Ardea în ele pentru veci

Un foc din cerul înălţimii.



Apostolii din nou s-au strâns

Dorindu-L pe Mângâietorul

Cu inimile lor în plâns

După Isus ce i-a contrâns

S-aştepte-n rugăciuni Izvorul.



Acum ei toţi îşi amintesc

Promisiunea cea mai clară:

„Voi veţi primi Duhul ceresc,

Puteri ce nu se mai găsesc

Decât cu-a Tatălui comoară.



Şi-apoi Mă veţi mărturisi

Mereu în lumea cea străină.

Doar ascultând Mă veţi iubi

Când pentru ceruri veţi trăi

Minunea harului deplină.“



Acum stă Filip şi ascultă,

Şi nu mai pune întrebări.

Iar Toma-n duhul său exultă,

Căci pace va primi mai multă

S-o samene în patru zări.



Deodată marele pescar

S-a ridicat cu toată truda

Vorbindu-le senin şi clar

S-aleagă toţi, prin sfântul har,

În locul gol lăsat de Iuda,



Un alt apostol dedicat

Ce-i însoţise în lucrare.

Şi sorţul lor le-a arătat

Pe Matia, un om curat,

Mânat de-o râvnă foarte mare.



Apoi cu toţii s-au unit

Din nou în rugă să pornească.

Părea şi ceru-ntreg uimit

De râvna ce i-a cucerit

Şi care începu să crească.



De peşti, de pâine au uitat;

Ei se-adânceau în rugăciune.

Aveau un singur dor curat

Spre Domnul ce S-a înălţat

Făcându-le-o promisiune.



Erau sătui de demnităţi

Ca şi de rangurile Firii.

Plângeau, dar nu ca-n alte dăţi:

„Isuse, vrem să ni Te-arăţi

S-aducem roadele Iubirii!“



În faţa Cerului plângând,

Îşi amintesc din nou solia

Ce i-a mustrat cu glasul blând:

„Isus va reveni curând.

Slăviţi-L public pe Mesia!



Nu staţi nicicum nepăsători…“

Le spune îngerul din slavă.

În ruga lor ei simt fiori

Şi parcă-L văd venind pe nori

Chiar din a Cerului dumbravă.



„Pe crucea grea Isus S-a frânt

Ca să ne dea la toţi salvare.

El nu mai este în mormânt.

Dar cum e oare Duhul Sfânt?“

Se întrebau cu-nfiorare.



Precum toţi fiii de profeţi

Ce-au fost pe vremea lui Ilie,

Uniţi acum şi nu răzleţi,

Doreau puterea altei vieţi:

Mângâietorul din vecie.



Să-nveţi deplin acest mister,

Doar Duhul dragostei mai poate

Să-ţi pună-n piept întregul cer

Şi-n inimă un caracter

Cu adevăr şi cu dreptate.



Ei se rugau stăruitor.

Trecu o zi, trecură două.

Aveau mereu în mintea lor

Cuvântul blândului Păstor,

Făgăduinţa cea mai nouă:



„Voi veţi primi puteri de Sus

Când Duhul Sfânt o să Se-arate.

Cu gândul Firii nesupus,

Pleca-vor mulţi în trist apus,

Dar voi rămâneţi în Cetate.



Îmi veţi fi martori ne-nfricaţi.

Ierusalimul şi Iudeea

Vor aduna surori şi fraţi

Prin dragoste îngemănaţi

Şi dincolo de Galileea.



Chiar pân-la margini de pământ

Cuvântul vostru va să treacă

Fiindcă, plini de Duhul Sfânt,

Un foc în Noul Legământ

Pe voi El are să vă facă.“



Înflăcăraţi de-acest îndemn,

Cu toţi strigau în rugăciune

Şi aşteptau din cer un semn –

Al Sfântului Duh untdelemn

Să facă iarăşi o minune.



Apostolii ştiau ce-i scris.

Trecură iute nouă zile,

Dar în a zecea zi, de Sus,

Venise Duhul lui Isus

Asupra unor vieţi fragile.



Cuvintele de-acum pălesc.

Erau cu toţii împreună.

Un vâjâit de vânt ceresc

Umpluse spaţiul pământesc

Cu-această mare Veste Bună.



Şi nişte limbi de foc divin

Au fost degrabă împărţite

Pe fiecare nou creştin

Dând bucurie şi alin

În inimile fericite.



Umpluţi cu toţi de Duhul Sfânt,

Ei începură să vorbească

În alte limbi ce nu mai sunt

Vorbite astăzi pe pământ,

Ci poate-n Patria cerească.



Şi mulţi veniţi la Rusalim

Avură feţe-ncremenite.

„Ce-i asta? Vrem şi noi să ştim...

Tot ce vorbesc îi auzim.

De unde-s limbile vorbite?!



Aceştia sunt galileeni.

Cum de vorbesc în limba noastră?“

Iudei sau prozeliţi mireni

Priveau cu ochi de pământeni

Minuni din zarea cea albastră.



Venise ceasul uimitor

Cu multe lucruri minunate

Când Dumnezeul creator

Vorbea de-un singur Salvator

Prin limbile acelea toate.



Dar alţi-au zis: „Sunt plini de must!“

(Era un must ce vieţi sfinţeşte!)

În mintea omului îngust,

Lucrarea sfântă n-are gust,

Cu ochi de carne o priveşte.



Dar Petru, marele pescar,

Dând parcă pildă de răbdare,

Primind al Duhului Sfânt dar

Cu toţi colegii săi de har,

S-a ridicat drept în picioare:



„Spre voi mă-ndrept, bărbaţi iudei,

Le zise el cu voce tare.

Precum vedeţi, e ceasul trei;

Nu suntem beţi, n-avem temei,

Ci-avem o bucurie mare.



Venind din ceruri ne-a umplut

Azi Sfântul Duh cel din vecie.

El poate-n orice fiu pierdut,

– Dacă-n Mesia a crezut –

Să toarne-aceeaşi bucurie.



Sub semne mari ce vin de Sus,

Veţi mai vedea minuni în soare.

Dar credeţi astăzi în Isus,

Chemaţi-L toţi c-un duh supus

Şi veţi primi a Sa iertare.



Şi chiar acum vă botezaţi

Dând tuturor o mărturie

Că sunteţi cu Cristosul fraţi

Şi-n viaţa veşnică intraţi

Cu cea mai sfântă bucurie.



S-o ştie-ntregul Israel:

Valabilă-i promisiunea

Că toţi cei care-s plini de zel

Şi se întorc la sfântul Miel,

Au har: le-ascultă rugăciunea.



Vă dau la toţi un sfat frumos:

Salvaţi-vă pe totdeauna

Din neamu-acesta ticălos

Ce-a dat la moarte pe Cristos,

Şi veţi primi în Cer cununa!