Poezie URARE DE PREZBITER

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 127
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/7817-urare-de-prezbiter]URARE DE PREZBITER[/url]

URARE DE PREZBITER



Către preaiubitul Gaiu

Ce-l iubesc cu-adevărat:

Îţi urez, cu bucurie:

Cer albastru şi curat!



Vreau ca lucrurile toate

Bine şi frumos să-ţi meargă!

Sănătatea să-ţi sporească,

S-o primeşti cu mână largă!



Sănătatea ta-n credinţă

S-o-ngrijeşti prin Duhul Sfânt

Împlinind mereu Scriptura –

Şi în fapte şi-n cuvânt.



Sufletul să nu-ţi decadă

În lumeşti descurajări,

Ci mereu fii plin de râvnă

Pe-ale dragostei cărări!



Duhul tău din abundenţă

Să trăiască pentru Cer

Ca să fii întotdeauna

Un neobosit străjer.



Când primejdii mari de moarte

S-or ivi printre păstori,

Tu să nu rămâi deoparte,

Ci din dragoste să mori!



Holda grâului cea verde

Are şi neghină-n ea.

Unii cred tot adevărul,

Altul crede doar ce vrea.



Unii sunt o bucurie

Prin lucrarea vieţii lor.

Tu fii pentru toţi exemplu,

În al Domnului popor!



Ah, ce multă bucurie

Mi-a produs lucrarea ta!

Văd ce dragoste fierbinte

Tu le-arăţi şi altora.



Dragostea ta se-ngrijeşte

De toţi fraţii lucrători.

Domnul sfânt va rasplăti-o

Când va reveni pe nori.





Dumnezeul lor e vrednic

De un astfel de prinos.

Fii deci tare în credinţă

Şi prin har victorios!



Toată datoria noastră

S-o cunoaştem, s-o plătim,

S-arătăm că pentru Domnul

Pe toţi sfinţii îi iubim.











SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie URARE DE PREZBITER | Salvatorul.ro
meniu prim
Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! Ferice de poporul pe care și-l alege El de moștenire! ( Psalmii 33:12 )