Poezie HAR CELOR SMERIŢI

HAR CELOR SMERIŢI



Ţie-Ţi place îndurarea

Şi le-o dai celor smeriţi

Care-şi înoiesc purtarea

Printre cei desăvârşiţi.



M-am gândit la rugăciune

Şi mă rog şi Te aştept.

Chiar de nu faci o minune,

Eu am pacea Ta în piept.



Pacea Ta îmi garantează

Că eşti lângă mine-acum

Şi tot timpul mă păstrează

Proaspăt, fericit pe drum.



Când greşeala mă răpune

Sau lumeştile momeli,

Plâng şi-Ţi cer în rugăciune

Cu-al Tău sânge să mă speli.



Tu-ai cerut prin el iertarea

Pentru toţi cei păcătoşi

Care-şi recunosc purtarea

Şi devin, prin har, pioşi.



N-am vegheat, iubit Isuse.

Albul meu, vai, este scrum.

Zac în piept nădejdi răpuse

Ca şi florile pe drum.



Totuşi raza de speranţă

Încă nu m-a părăsit.

Am ajuns precum o zdreanţă:

Înşelat şi obosit.



Dă-mi din nou puteri depline

Să-nving răul cel viclean

Ce-mi apare ca un bine

Ce n-ajunge la liman.



Să resping fariseismul,

Legalismul cel fălos,

Dar şi-un joc de-a mimetismul

Joc stupid şi păgubos.



Duhul Tău să-mi dea lumină

În al nopţii mele ceas

Cum să fiu mai fără vină

În purtare şi în glas.



Şarpele, ştiu, stă la pândă,

Cum stătea şi-n primul Rai.

Dar fă-mi parte de izbândă

Prin tot harul ce mi-l dai.



N-am s-ascult vorbiri deşarte;

Vreau cu Tine să vorbesc

Despre tot ce scrie-n Carte,

Despre ţărmul cel ceresc.



Vine-o zi a întâlnirii

Celor mântuiţi pe nor.

Eu în hainele slujirii

Te aştept cu mare dor.