Poezie SMERIREA LUI AHAB

SMERIREA LUI AHAB



După ce-a rostit Ilie

Judecata lui Ahab,

Împăratul devenise

Mai nesigur şi mai slab.



Îi smulsese mişeleşte

Moştenirea lui Nabot;

Însă Cel Atotputernic

Vede totul, ştie tot.



Izabela-l consolează:

„Iată, via este-a ta!“

Dar Ilie îl condamnă

Pentru toată vina sa.



Împăratul fărdelegii

Şi-a dus planul la sfârşit,

Dar Stăpânul veşniciei

Chiar din ceruri i-a vorbit:



„Te-ai vândut să faci tot răul

În al Domnului popor,

Dar să ştii, nenorocirea

Te va paşte-n viitor.



Tu eşti hoţul ce ucide

Ca să-şi facă pofta lui.

Casa ta va fi distrusă

Sub privirea soarelui!



Ai făcut din urâciune

Mreaja celui ce-a murit.

Şi trăind în lăcomie

Idolii te-au jefuit.“



Auzind acea sentinţă,

Hainele Ahab şi-a rupt.

A postit cu grea durere,

Cu un sac pe dedesubt.



Foarte iute-odinioară,

Azi Ahab mergea încet

Reflectând cu-amar la vorba

Ne-nduratului profet.



Inima i-a fost străpunsă,

Duhul s-a cutremurat.

Adevăru-i iese-n cale

Şi-l doboară pe-mpărat.



Când venea din zare noaptea,

În palat nu mai intra,

Ci-ntr-un duh de pocăinţă

Cu un sac pe trup dormea.



Dumnezeu veghind din ceruri

I-a văzut atunci smerirea

Şi în marea Sa-ndurare

Amână nenorocirea.



Lecţia e importantă

Pentru orice ins discret:

Dacă ne smerim, pedeapsa

Se-ndulceşte, vine-ncet.



Răul şi fărădelegea

Cer degrabă pedepsirea,

Dar pedeapsa se amână

Când apare şi smerirea.



Lui Ilie Domnu-i cere

Să observe pocăinţa

Care lui Ahab cel lacom

I-a cutremurat fiinţa.



Nu în faţa lui Ilie

S-a smerit atunci Ahab,

Ci-naintea lui Iehova

Care nu-i uituc, nici slab.



Harul dat nu-i pentru merit,

Ci doar pentru cel smerit

Care-şi recunoaşte fapta

Şi tot răul săvârşit.



Amânând nenorocirea

Dumnezeu, de fapt, ne-a spus

Că ne-acordă înc-o şansă

Pentru-a crede în Isus,



Cel ce-a suportat pedeapsa

Pentru ucigaşi şi hoţi,

Ca-ntr-un duh de pocăinţă

Noi să ne smerim cu toţi.



Dumnezeu nu-ţi nimiceşte

Casa ta-ntinată azi,

Dacă tu în post şi-n lacrimi

La picioarele Lui cazi.



Ştim că soarta cea finală

A acestei lumi de lut

Va fi nimicirea-ntreagă

Printr-un foc din nevăzut.



Tot pământu-atunci va arde,

Cerurile vor trosni,

Dar pe toţi răscumpăraţii

Domnul îi va ocroti.



Îi va scoate din pedeapsă,

Îi va duce-n Paradis

Unde nu mai este moarte,

Cum în Biblie stă scris.