Poezie FIREA PĂMÂNTEASCĂ (1)

FIREA PĂMÂNTEASCĂ



Judecători 21.25



Când nu este

Niciun împărat în ţară,

Firea noastră pământească

Ce dă tot ca să trăiască

E-mpărat

Şi se proclamă

Cu surle şi cu trompete

Prin multe marionete

Salvator de naţiune.



Firea-Lider e naivă,

Egoistă şi tardivă,

Şi credulă câteodată.

Ea gândeşte fericirea

Pentru sine

Ca o roată ce se-nvârte.

„Va veni şi pentru mine

Rândul meu cel aşteptat.”



Firea veche-i împărat

Azi în viaţa orişicui

Când în ţară fiecare

Îşi trăieşte voia lui.



Şi să vezi apoi povară,

Greutăţi ce-abia le duci!

Ziua vrei să fie seară,

Noaptea nu mai poţi dormi.

Firea-i singura din lume

Ce nu poate-n veac iubi.



Urlă răii prin cetate

Drepturi cer, căci drepturi vor.

N-au nici mâinile curate

Par a fi orbiţi de toate

Mofturile lor.



Pacea-i ocazională,

Târg făcut între cei mari.

Pacea Firii? Vorbă goală,

Timp pierdut cu-a lumii şcoală

Când elevii sunt tâlhari.



N-au nici frică, n-au nici minte,

N-au nici inimă- Deloc!

Idealul lor îi minte

Când au Firea ca părinte

Şi-i târăşte ea spre foc.



Împăratul lumii noastre

- Cum era-n Judecători -

Este Firea pământească

Ce tânjeşte să trăiască

Fără a privi spre nori.



Ca Irod ce prunci ucis-a

Ca să-L piardă pe Isus,

Firea nu-L mai vrea pe Altul,

Împărat din tot Înaltul,

Ci L-ar vrea pe cruce sus,

Veşnic El să stea acolo…



Ea să facă tot ce vrea

Pe-al ei drum, de-acum încolo,

Tot ce ştie, tot ce-i place,

Chiar de n-are-n suflet pace.

Cei ce stau la sfat cu ea

Au izbânzi în mod real.

Însă vine-un trist final

În Eternul Tribunal

Pentru firea pământească.



Pe când oamenii din ţară

Fac în viaţă tot ce vor

Spre-a-şi uita soarta amară

Ca şi falimentul lor,

Va veni cu slavă mare

Împăratu-adevărat

Ce-a fost răstignit sub soare

Dar …din morţi a înviat!...



Când El moartea biruise

I-a luat Firea locul Lui

Doar în viaţa consacrată

Cea de dragul Domnului.

Dragoste mai mult cu sila,

Nu există, dragii mei.

Lui Isus Îi place mila,

Însă, Firea e Dalila

Ce-şi păzeşte viaţa ei.



Ea nu vrea nicicum să moară

Sus pe cruce-n chin cumplit.

Ea-i mereu de-atunci hoinară

Şi de-aceea vezi în ţară

Lupte pentru-o piatră seacă,

Oameni alergând să-şi facă

Raiul lor pe-acest pământ

Fără Dumnezeul sfânt,

Făr-al Bibliei Cuvânt





Care în final ne spune

Ca un grav avertisment:

Omule, tu fii atent!



Când nu este în Israel

Dumnezeu ca Împărat,

Omu-i om, e Firea veche,

N-are pentru Cer ureche…



Voia lui mereu şi-o face,

Asta vrea, căci asta-i place!