Poezie OCHII SLUJITORULUI

OCHII SLUJITORULUI



Mii de cai din cer şi care

Au venit să înconjoare

Muntele unde profetul

(Numai el!) ştia secretul:



Dumnezeu din cer trimise

Ajutoarele promise

Să rămână de ruşine

Toate-armatele străine.



Elisei în rugi veghează

Oşti cereşti având ca pază;

Slujitorul lui se-ntreabă

Unde vor fugi în grabă,



Căci o oaste siriană

A venit spre ei în goană

Vrând să-i prindă, să-i suprime.

Dar Cel Sfânt din înălţime



Stol de îngeri le coboară

Lângă munte-n fapt de seară.

Întrebări trezind fiorul

Vin şi-ncearcă slujitorul:



Ce vor face ei în criză?

Se-ntrevede-acum vreo miză?

Sirienii nu-s departe,

Ei – la doar un pas de moarte!



Se întorc, ce pot să facă?!...

Ţara lor e-acum săracă.

Şi e slabă-mpărăţia

Unde vezi idolatria.



N-au putere, nici mâncare,

Nici forţe umanitare.

N-au pe nimeni să le spună

Nici măcar o vorbă bună.



„Domnul meu, ah, ce vom face?!...“

Zise omul fără pace.

„Nu te teme!“-a zis profetul

Revelând prin har secretul.



„Sunt mai mulţi cu noi, vezi bine,

Decât oştile străine.“

Dar el nu putea să creadă…

„Doamne, fă-l Te rog, să vadă!“



Şi văzu pe munte care

Coborând strălucitoare,

Cai de foc, oştiri de îngeri,

Ca răspuns acelor plângeri.

*

Peste-a lumii grea obidă,

Doamne, fă se deschidă

Ochii multor robi şi roabe

Ce au inimile slabe.



Slava Ta să li se-arate

În cămine şi-n Cetate!

În Biserică să fie

Foc din cer şi bucurie!



Oşti de duhuri mari să fugă

Prin cântare şi prin rugă!

Stând sub Jertfa Ta de sânge,

Nimeni nu ne poate-nfrânge.



Roagă-te mai mult, creştine,

Cei ce merg pe căi străine

Să-L primească plini de pace

Pe-Mpăratul ce Se-ntoarce.



Cheamă-i azi pe toţi să vină

În Cetatea de lumină,

Unde Dumnezeu e-n toate

Cu iubire şi dreptate.