Poezie DAŢI SLAVĂ LUI DUMNEZEU

DAŢI SLAVĂ DOMNULUI



A-L slăvi pe Dumnezeu

Este-o sacră datorie

Ce-o plăteşti în viaţa asta

Şi-n întreaga veşnicie.



Cine nu vrea să-L slăvească

De credinţă s-a dezis.

Nu mai are nici morală

Şi nici al speranţei vis.



Bucuria nu rămâne

Într-un suflet trist şi gol;

Lui străin îi este cântul

Şi îi dă mereu ocol.



Egoismul nu concepe

Să-I dea tot lui Dumnezeu;

E închis mereu în sine

Ca apa din heleşteu.



Când crease Universul,

Dumnezeul infinit

Aşezase-n orice floare

Gândul Lui cel mai iubit:



Să dai totul pentru altul

Într-un sens cât mai deplin,

Strălucind doar prin iubire

Şi prin harul cel divin.



A-L slăvi pe Dumnezeu

Este cheia înnoirii

Duhului sădit în noi

Pe cărarea mântuirii.



Cu parfumul unui crin

Seamănă cântarea nouă

Ce dă binecuvântare

Ca doriţii stropi de rouă.



Sunt şi spini pe-ntinsa glie,

Bulgări mari ca de granit,

Însă, ei n-aduc foloase

Gospodarului trudit.



Dacă-n inimă izvorul

Laudei îţi este-nchis,

În zadar mai plânge dorul

După sfântul Paradis.





Lacrimile noastre-s bune

Ca şi ploaia după vânt

Raze când ne-aduc în suflet

Şi cântări din Cerul sfânt.



Lauda exprimă starea

Credinciosului pios:

El, de câte ori primeşte

Dă şi altora voios.



Dă şi sfat, dă-nvăţătură,

Pâine dă celui flămând,

Şi-ajutor în încercare

Ca prieten bun şi blând.



El primeşte aripi albe

Prin cântări şi rugăciuni

Ca să zboare Sus, la ceruri,

Într-o clipă de minuni.



Cântul meu e-un glas de taină

Ce-l păstrez ca pe-un străjer.

Vino, Doamne, mai degrabă

Să ne duci la Tine-n cer!