Poezie PARUSIA

PARUSIA



Duhul meu smerit Te-ntreabă:

Doamne, cât mai întârzii?

Vino, vino mai degrabă

La smeriţii Tăi copii!



Trupul meu răscumpărarea

O aşteaptă zi de zi.

Şi cutreier toată zarea

Până când Te voi zări.



Când am fost lovit în faţă

De duşmani sau falşi amici,

Gândul Tău mi-era povaţă;

Tu veneai să mă ridici.



Tu eşti drept în toate cele:

Vorbe, fapte şi simţiri,

Şi-ai s-aduci de printre stele

Un noian de răsplătiri.



Când sub crucea grea şi-amară

Uneori mă prăbuşeam,

Tu-mi vorbeai ca prima oară;

Eu în rugi Te proslăveam.



Până-n ziua Învierii,

Vreau să strig în rugăciuni

Să-Ţi întinzi braţul puterii

Pentru semne şi minuni.



Ca Egiptul altădată

Lumea va capitula.

Dă-mi o inimă curată,

Faţa să Ţi-o pot vedea.



Scump Isus, noi nu ştim ora

Când pe nori vei reveni,

Dar aprinde-n noi menora

Să veghem în orice zi;



Să lucrăm, cât e lumină,

Mult pe sfântul Tău ogor;

Roada s-o avem deplină

Şi să strângem dor cu dor.



Ploi să ne trimiţi la vreme:

Şi de soare, şi de har,

Pentru cel ce nu se teme

Că lucrează în zadar.



Tu vei răsplăti pe-oricine

Strânge spice ca şi Rut

Prin iubirile creştine

Ce erau la început.



Duhul meu smerit ascultă

Ca-ntr-un Templu să-mi vorbeşti,

Să-mi dai pacea Ta cea multă,

Domn al slăvilor cereşti.