Poezie ISUS, DUPĂ-NVIERE

ISUS, DUPĂ-NVIERE…



Isus, după-nviere, Îşi mustră ucenicii

Cu vorbele-I blajine ce până astăzi dor…

El nu S-a dus la Ana, la preoţii din Templu,

Ci la ai Săi Se duse, în micul lor pridvor.



De necredinţa firii îi scutură Păstorul

Vorbindu-le tot timpul de suferinţa Lui,

De Jertfa-I salvatoare ce numai prin credinţă,

Prin har, mai dă iertare şi dragoste oricui.



„Nu ştiţi c-a fost nevoie să sufere Mesia

Şi-a treia zi să-nvie, da, pentru-al Său popor?!“

Cuvântul mângâierii străbate veşnicia

Spre inimile noastre lipsite de Izvor.



„Voi martori pentru Mine veţi fi în lumea-ntreagă.

Puterea veţi primi-o din Tatăl Meu ceresc

Când Duhul Îşi va pune pecetea Sa de slavă

Pe cei ce Mă urmează şi sincer Mă iubesc!“

***

Credinţa-n Înviere e astăzi doar o formă,

Prilej când firea veche se-ndoapă tot mai mult.

Sfinţenia-i dorinţă lipsită de putere

Iar rugăciunea-i pusă în slujba unui cult.



Ne-ncredem în simboluri, în umbre, plini de teamă,

Lipsiţi de bucurie, de lume înşelaţi.

Isus ne dă o şansă, prin harul Lui ne cheamă:

„Veniţi acum la Mine, voi, toţi cei însetaţi!“



Isus, după-nviere, ne spune tuturora

Să-L aşteptăm pe Duhul ce va veni din Rai.

Deci nu porni nainte cu-a ta înţelepciune,

Ci-n ruga pocăinţei tu Lui să te predai!



Nu mai privi spre-a lumii ofertă mincinoasă,

Ci-alege către ceruri un drum îngust şi greu!

Şi vino mai degrabă, cât Domnul sfânt e-n Casă,

Să-I spui azi ca şi Toma: „O, Dumnezeul meu!“