Poezie Via Domnului (2)

VIA DOMNULUI



Stăpânul şi-a zidit o vie

De mult în anticul Egipt.

Spera la rod cu bucurie

Sub creanga de eucalipt.



Creştea sub razele de soare

Într-un pământ bogat, fertil.

Era frumoasă dând în floare

Udată chiar de râul Nil.



A fost la început belşugul …

Atâtea bogăţii s-au strâns.

O secetă ca tăvălugul

I-a pus pe mulţi cu ochii-n plâns.



Stăpânul aştepta o roadă

Dar mediul îi era ostil.

Şi via începu să cadă

Sub dinţii unui crocodil.



Plângea şi frunza fără gură,

Plângeau şi strugurii cei buni.

Străinii îi priveau cu ură.

Din ceruri se-arătau minuni…



Stăpânu-şi strânse via toată

Şi prin pustiul lung şi lat

O duse-n Ţara minunată

S-aducă rodul aşteptat.



El i-a dat apă din izvoare

Pe dealuri pline de belsug.

Creşteau mlădiţele sub soare.

Mâini harnice erau pe plug.



Trecuse vreme după vreme

Şi rodul parcă-ntârzia.

Se auzeau şi-n cer blesteme

Iar rodul viei se acrea.



Ce pot să fac Eu viei Mele

Când rodul ei i-a tot lipsit ?!…

Şi-apoi urmat-au vremuri grele

Cu lacrimi fără de sfârşit.



Cu-o dragoste fără măsură

Stăpânul Fiul şi-a trimis.

Dar El a fost tratat cu ură

Şi omorât, precum e scris.



De-atunci aceeaşi aşteptare

Nutreşte marele Stăpân.

Dar oamenii merg la pierzare

Şi foarte împietriţi rămân.

*

Stăpânul viei cu pricina

E Creatorul cel etern,

Cel ce-a creat întâi lumina

Şi pe noi toţi cu duh patern.



Cât încă mai avem putere

În trupul nostru de pământ

Iubirea Lui mereu ne cere

S-aducem rod prin Duhul Sfânt.



Să ne jertfim urmând modelul

Iubirii care ni s-a dat

Ştiind că-n cer ne-aşteaptă Mielul

Care-a murit şi-a înviat!



***



8 iunie 2002