Poezie Locul de întâlnire

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 41
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/7869-locul-de-nt-lnire]Locul de întâlnire[/url]

Aici, la Golgota, e piatra

Celui mai nemilos altar,

Şi tot aici ne este Vatra

Celui mai sfânt şi dulce har.



Aici e locul de-ntâlnire

Învederat din veşnicii

Dintre Eloh-Iehova-Iire

Şi Avraam cu-ai săi copii.



Pe culmea de furtuni bătută,

Pe dealul Căpăţânii trist,

În jar dreptatea se sărută

Cu pacea-n rănile lui Crist′.



Acesta-i locul de-ntâlnire

Între etern şi efemer;

Aici se zbuciumă-n iubire

Golgota plină de mister.



În ceasul când se dară sorţii,

Demult, în Sfatul glorios,

Cristos a primit boldul morţii

Iar noi viaţa lui Cristos.



La Cruce se îmbrăţişează

Cel mai sublim cu cel mai rău;

Şi prins între blestem şi groază

Moare Cel Sfânt pentru călău.



La tainica vremii răscruce

Se întâlnesc şi plâng duios

Fiul lui Dumnezeu pe cruce

Şi-n pulbere un păcătos.



Aici la Golgota se leagă

Cel mai puternic legământ,

Îmbrăţişarea cea mai dragă,

Din câte fost-au pe pământ.



Aici e locul de-ntâlnire

Între Preasfântul Dumnezeu

Şi-un fiu întors din risipire

Şi din păcate, cum sunt eu.

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Locul de întâlnire | Salvatorul.ro
meniu prim
Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el, și stă la adăpost. ( Proverbele 18:10 )