Poezie Cuvinte care dor....

Sunt cuvinte ce sunt spuse

De pe buze ca de gheaţă,

Şi nefiind cu grij-alese,

Pot răni ca o săgeată.



Spui o vorba, chiar mai multe,

Le aduni ca dintr-o groapă,

Şi odată ce-s rostite,

Se împrăştie ca o ceaţă.



Fiece cuvânt ce omul

Îl rosteşte-n viaţă, poate

Să atingă şi să sfarme

Chiar şi cea mai tare piatră.



Nici-o piatră nu rezistă

La cuvinte dure, aspre,

Iar când inima-i rănită,

Chiar şi zâmbetul dispare.



Însă Biblia ne vorbeşte

Că exist-o judecată

Pentru vorbe şi cuvinte

Şi orice ai scos afară

Din cămara unei inimi egoistă şi murdară.



Şi ai vrea să-ntorci cântarul,

Iar pe talerul uşor,

Să aşezi cuvinte bune

Nu pietre şi noroi.



Însă timpul nu se-ntoarce,

Şi trecutul n-ai să-l schimbi,

Odată aruncat cuvântul,

El nu se-ntoarce înapoi.



Deci, când vrei ca să arunci,

Un cuvânt, o vorbă, trei,

Stai şi judecă-l şi vezi

De e floare sau noroi.



E curat, încurajează,

Dă putere, e-nţelept

Sau aduce-amărăciune

Dezbinare şi dispreţ?



E un coş cu mere alese

Ce aduce bucurie,

Sau sunt coji de nuci uscate

Ce provoacă doar mânie?



Cercetează-ţi azi cuvântul,

Înainte de-al rosti

Şi adu cu el mireasmă

Îmbracată-n armonii



Fă-l să sune ca o harfă

Care cântă-ntr-o orchestră

Aducând doar mângăiere

Şi-alinare-n inimi triste



Lasă-ţi inima s-asculte,

Glasul dulce al Scripturii

Şi alege să rosteşti

Doar cuvinte sfinte, bune.



Căci atunci vei fi privit

Ca un slujitor ales

Ce îşi foloseşte gândul

Dar şi limba înţelept.





Martie 2012