Poezie RĂPIREA LUI FILIP

RĂPIREA LUI FILIP



Un famen etiopian spre casă

Se întorcea cu multe gânduri.

În Templul sfânt el se-nchinase

Precum făcu-n atâtea rânduri.



Inima lui ardea de dorul

Lui Dumnezeu ce îi vorbeşte

Celui cu inima curată

Şi care-n praf se pocăieşte.



Deşi era un prim-ministru

Venit din ţara lui natală

El n-avea multă fericire

Urmând smerit a Legii şcoală.



Citea profeţii mari şi Legea,

Istoria din vremea veche.

Dar sensurile povestirii

Sunau ciudat pentru ureche.



Se terminase sărbătoarea.

Urma recolta înnoirii.

Şi mulţi descopereau credinţa

Şi Calea sfântă-a mântuirii.



Acum era singur pe cale

Cu carul Său şi-nsoţitorii.

Era o zi plină de soare.

Fugeau goniţi de vânturi norii.



Dar Duhul Sfânt atent la toate,

Lucrând chiar dis de dimineaţă,

I se-adresă pe loc lui Filip:

”Ajunge carul cel din faţă!”



Se conformă milităreşte

Diaconul în ascultare.

Când famenul era aproape

Îi pune grabnic o-ntrebare :



”Te-ntreb tu înţelegi Cuvântul

la care ţi-ai oprit privirea ?”

”Cum aş putea eu înţelege

cât timp nu am călăuzirea ?!…”



Şi locul tainic din Scriptură

Era din cartea Isaiia :

”El a fost dus ca şi o oaie

pe care a căzut urgia.



El n-avea glas, nici apărare,

Era ca Mielul la tăiere,

Lovit şi fără judecată,

Murind în cea mai grea durere.



Şi ce făpturi din vremea-aceea

Vor încerca să-L înţeleagă

Şi să priceapă sensul Jertfei

Cu dragostea Lui cea întreagă ?!…”



Se-ntoarce famenul spre Filip :

”Vorbea proorocul despre sine,

Sau poate arăta spre altul

Trecând prin moarte şi ruşine ?…”



Şi-atunci prin duhul de vestire,

Filip cu toată bucuria,

I-a tălmăcit pe îndelete

Scripturile despre Mesia:



”Isus e Steaua din vechime

Şi marea-n două despărţită,

Precum şi Stânca din pustie

Ce-n veci de veci stă neclintită.



Cum Domnul S-a născut în staul,

În Betleemul din Iudeea,

Prin Duhul Sfânt, dintr-o Fecioară,

Trăind apoi în Galileea.



Cum El lucra neprihănire

Şi binecuvânta poporul.

Celor flămânzi El le-a dat pâine,

Iar celor însetaţi izvorul.



Izvorul lin de Apă Vie

Prin Jertfă curge către slavă.

El vindeca pe orişicine

Ce-avea o inimă bolnavă.



La El veneau şi copilaşii

Cu drag să-i binecuvânteze.

Iar prin învăţătura sfântă

Pe-a Săi dorea să Şi-i formeze.



Dar într-o zi când în Cetate

Mulţimea L-a primit ca Rege

Cei mari I-au pregătit osânda

Rostită prin a urii lege.



I-au pus o cruce grea pe umeri

Spre dealul zis al Căpăţânii.



Şi după ce Îl răstigniră

Cadouri şi-au trimis păgânii.



S-au bucurat numai o clipă

Că El murind s-a dus furtuna.

Isus a treia zi din moarte

A înviat pe totdeauna!”



Extaziat famenu-ascultă

De Filip care-i tot vorbeşte.

Dar deodată lângă-o apă

Pe loc el carul îl opreşte.



Şi a strigat : ”Priveşte apa!

Cum pot să nu primesc botezul ?!”

”O, da, se poate!, i-a zis Filip,

Dacă acesta-ţi este crezul.”



Au coborât atunci în apă

C-un duh de sfântă pocăinţă.

Iar famenu-a primit botezul

Mărturisind a sa credinţă.



Şi într-o clipă Duhul slavei

Pe Filip l-a răpit să poată

Vesti Cuvântu-n alte locuri

Cu-aceeaşi dragoste curată.

*

Se pune astăzi întrebarea :

Cu care duh vei sta-n unire ?

Te vei lăsa furat de lume

Sau de al veşniciei Mire ?



Putea-va El să te răpească,

Să te despartă de păcate

Ca să aduci mai multă roadă

Ca slujitor într-o cetate ?



Remarcă-te prin ascultare

De Duhul Sfânt care-ţi vorbeşte

Şi nu uita, iubite frate,

Că Mirele-n curând soseşte!



***





4 iunie 2002