Poezie VREMEA PLÂNSULUI

VREMEA PLÂNSULUI



Plânsul îşi are vremea lui

Pentru făpturile de tină.

Şi-adesea-n plâns speranţă nu-i

Când nu-i iertarea cea deplină.



Isus plângând pe-al lumii plai

Pentru înstrăinarea noastră

Ne-a dat astfel un strop din Rai

Pe-această-ntindere albastră.



Isus a plâns şi S-a rugat.

El pe deplin fusese Unsul.

Şi Lazăr mort a înviat

Şi viaţa lui I-a fost răspunsul.



Căci doar de plângem cu temei

Udând cu lacrimi cărăruia

Vom traversa toţi anii grei

Cântând pe veci un ”Aleluia!”.



În lumea noastră cea de plâns

Aşteaptă Duhul lacrimi multe

Ce îngerii-n burduf le-au strâns

Ca Domnul ruga să ne-asculte.



Sunt mulţi ce râd în viaţa lor,

Distracţia le stă mai bine.

Dar soarele ascuns în nor

Le-aduce umbre şi suspine.



E mult mai bine ca să plângi

Şi-apoi să vină bucuria

Când flori cu Domnul ai să strângi

Cântând pe toată veşnicia.



Chiar dacă nu ştii de ce-ai plâns

Şi nu ţi-e clară suferinţa

Când rodul vieţii va fi strâns

El îţi va răsplăti fiinţa.



Te va-mbrăca c-un strai ceresc

În albul de neprihănire

Cu toţi acei ce Îl iubesc

Ca şi Mireasă pentru Mire.



”Ferice e de cei ce plâng!”,

A spus Isus cândva pe munte.

În veşnicul iubirii crâng

Ei vor primi cununi pe frunte.



Chiar dacă azi în plânsul tău

Mulţi văd un fel de slăbiciune

Isus te va păzi de rău

Când ai să plângi în rugăciune.



E bine dacă poţi să plângi

Cu cei ce-n lacrimi viaţa-şi scaldă.

Şi să te bucuri şi să strângi

Crini pentru cer în vremea caldă.



Plânsul e-un dar venit de sus

Şi nu-l poate primi oricine.

Era şi-n ochii lui Isus

Când El plângea şi pentru tine.



Când sufletul îţi este frânt

Şi inima din piept ţi-e slabă

Plângi tu de dragul Celui Sfânt

Şi-I spui : ”O, vino mai degrabă!” ?



***